Companii

Petrom a încheiat luna cu o nouă scumpire, a treia din iulie

Petrom a încheiat luna cu o nouă scumpire, a treia din iulie

Foto Shutterstock

Autor: Roxana Petrescu

01.08.2012, 00:00 121

Petrom, cea mai mare companie locală, a finalizat luna iulie cu o nouă scumpire a carburanţilor, preţul atât în cazul motorinei, cât şi al benzinei fiind majorat cu nouă bani pe litru, arată datele de pe site-ul producătorului de petrol şi gaze.

Aceasta a fost cea de-a treia scumpire aplicată luna trecută, astfel că doar în iulie benzina s-a scumpit cu peste 3%, în timp ce litrul de motorină s-a apreciat cu 2,9%. Petrom nu oferă explicaţii la fiecare variaţie de preţ, dar cel mai probabil evoluţia cursului de schimb din ultimele zile, alături de cea a cotaţiilor internaţionale la produsele petroliere au dus la o nouă rundă de scumpiri.

De altfel, luna aceasta preţul barilului de petrol a crescut din nou la peste 100 de dolari. De la începutul anului şi până ieri, litrul de benzină se scumpise cu 8,2%, în timp ce litrul de motorină s-a apreciat cu 5,1%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO