• Leu / EUR5.2436
  • Leu / GBP6.1375
  • Leu / USD4.5389
Companii

Petrom: La acest moment nu există nicio decizie de construcţie a unei alte centrale

Autor: Roxana Petrescu

25.04.2012, 13:32 208

Petrom, cea mai mare companie din România, spune că în acest moment nu există nicio decizie de construcţie a unei alte centrale, în afară de cea deja finalizată de la Brazi, după ce în cursul acestei zile directorul pe energie şi mediu din cadrul Institutului de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE), Carmencita Constantin, a declarat că producătorul de petrol şi gaze analizează posibilitatea realizării unei noi unităţi de producere a energiei electrice, mai ales în contextul descoperirilor de hidrocarburi din Marea Neagră.

Te-ar putea interesa și:

"Strategia companiei pentru 2015 include proiectul de construcţie a centralei de 860 de MW de la Brazi. La acest moment nu există nicio decizie de construcţie a unei alte centrale. Strategia companiei pentru 2021 este în curs de elaborare şi estimăm că va fi finalizată în acest an", au declarat reprezentanţii Petrom.

Compania a investit 500 de milioane de euro în construcţia unei centrale pe gaze de 860 de MW la Brazi. Unitatea ar fi trebuit să intre în funcţiune anul trecut, dar pe fondul unor probleme tehnice cel mai probabil centrala va începe producţia de electricitate spre finalul lui 2012.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2436
Diferență: 0,0019
Ieri: 5.2436
Azi: 4.5389
Diferență: -0,1891
Ieri: 4.5389
Azi: 6.1375
Diferență: 0,0717
Ieri: 6.1375