• Leu / EUR4.7584
  • Leu / GBP5.4956
  • Leu / USD4.2306
Companii

Petrom pierde 17% din vânzări, dar frânează scăderea profitului

Petrom pierde 17% din vânzări, dar frânează scăderea profitului

Mariana Gheorghe

Autor: Roxana Petrescu

7 nov 2014 869

Petrom (SNP), cea mai importantă companie din sectorul românesc de petrol şi gaze, s-a confruntat cu o scădere de 17% a vânzărilor în al treilea trimestru al anului, până la 5,47 de miliarde de lei (1,2 miliarde de euro), evoluţia fiind determinată cu precădere de scăderea vânzărilor de produse petroliere din cauza „creşterii taxelor la combustibili şi de concurenţa sporită.“

Totuşi, pe segmentul de rafinare compania a înregistrat marje record după finalizarea programului de 600 de milioane de euro în rafinăria Petrobrazi.

Petrom a ajuns astfel în al treilea trimestru al anului la un profit net de circa un miliard de lei, cu 20% mai mic decât cel din perioada similară a anului trecut.

WikiZF: Profilul companiei Petrom

În primele şase luni ale anului profitul net al Petrom se contractase cu 42%, fiind afectat de ajustarea de depreciere a activelor din Kazah­stan, pe fondul unui proces fără succes de redezvoltare de zăcăminte, de oprirea timp de o lună a rafi­năriei Petrobrazi şi de introducerea taxei pe stâlp.

Ţinând cont de evoluţia rezultatelor şi de prăbuşirea recentă a preţului petrolului, reprezentanţii Petrom spun că-şi vor revizui investiţiile în 2015 după ce în 2014 compania a avut un buget record de 1,3 mld. euro, 85% mergând în sectorul de explorare şi producţie, principalul generator de profit al companiei.

„Un cadru fiscal şi de reglementare stabil şi predictabil, favorabil investiţiilor, rămâne o condiţie-cheie pentru viitorul nostru program de investiţii“, a anunţat Mariana Gheor­ghe, directorul general executiv (CEO) al Petrom.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7584
Diferență: -0,0483
Ieri: 4.7607
Azi: 4.2306
Diferență: -0,0496
Ieri: 4.2327
Azi: 5.4956
Diferență: -0,1762
Ieri: 5.5053
Azi: 4.1689
Diferență: -0,1724
Ieri: 4.1761