Companii

Petrom, profit de 288 mil. lei în trimestrul I. Compania este pe plus şi la un baril de 27 de dolari. Mariana Gheorghe, CEO: „Modelul integrat de business a compensat pierderile din producţie.“

Petrom, profit de 288 mil. lei în trimestrul I. Compania...

Autor: Roxana Petrescu

12.05.2016, 00:08 2177

Potrivit rezultatelor anunţate ieri de companie, la nivel consolidat, OMV Petrom a înregistrat în primele trei luni ale anului vânzări de 3,5 miliarde de lei, cu 17% mai mici comparativ cu perioada similară din 2015, şi un profit net de 288 de milioane de lei, în scădere cu 17%.

În ultimul trimestru din anul trecut, compania avea însă o pierdere de 1,68 de miliarde de lei, rezultatul fiind puternic marcat de deprecierea activelor din zona de explorare şi producţie la care firma a trebuit să recurgă pe fondul prăbuşirii barilului de petrol. Cert este că la un baril sub pragul de 30 de dolari, sectorul de explorare şi producţie (upstream) generează pierderi, dar rezultatul a fost echilibrat de performanţa din zona de rafinare şi vânzare de produse petroliere, dovedind astfel importanţa structurii integrate a com­paniei.

„În primele trei luni din 2016, rezultatele financiare ale grupului au fost afectate de scăderea abruptă a preţului ţiţeiului. Ca răs­puns, am continuat să implementăm măsuri de reducere a costurilor de operare şi a cheltuielilor de capital“, spune Mariana Gheorghe, cea care în vara acestui an va împlini 10 ani de mandat la cârma companiei care asigură producţia de petrol a României şi jumătate din cea de gaze.

„Cu toate acestea, be­ne­ficiind de modelul nostru de afaceri integrat, rezul­tatul negativ din upstream (explorare şi producţie) pentru primul trimestru din 2016 a fost mai mult decât compensat de contribuţia pozitivă atât a downstream oil (rafinare şi marketing), cât şi a downstream gas (energie şi gaze)“, a explicat CEO-ul Petrom.

Mariana Gheorghe spune că firma a tăiat cu 28% investiţiile, lucru care s-a văzut imediat în pro­ducţia de hidrocarburi a companiei, cu 3% mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut. Măsurile de austeritate şi-au pus amprenta şi asupra numărului de angajaţi ai Petrom, astfel că după primele trei luni ale anului compania a ajuns la 15.677 de oameni, cu 361 mai puţini faţă de finalul anului 2015. Practic, în fiecare zi din primul trimestru 4 salariaţi au părăsit Petrom.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO