Companii

Piaţa care a crescut de 45 de ori în pandemie: de la 300 de prosumatori, România a ajuns la 13.700. Dacă înainte nu erau proiecte, acum abia se mai găsesc instalatori pentru a face faţă cererii

Piaţa care a crescut de 45 de ori în pandemie: de la...

Autor: Roxana Petrescu

07.04.2022, 07:20 4829

De la o piaţă care abia se mişca, zona de prosumatori a devenit una dintre cele mai dinamice ale sectorului de energie, creşterea fără precedent a preţurilor fiind cel mai puternic imbold de a trece de la consum la producţia proprie de energie.

„Având în vedere noul program AFM Casa Verde Fotovoltaice 2021, în ipoteza menţinerii trendului de creştere înregistrat în anul 2021 a numărului de prosumatori, se prognozează pentru finalul anului 2022 existenţa a circa 30.000 de prosumatori“, au precizat reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Creşterea de care se bucură piaţa micilor consumatori de energie care au făcut saltul spre producţia proprie, de mici dimensiuni, este uluitoare.

„Din punctul de vedere al evoluţiei anuale a nu­mărului de prosumatori racordaţi la reţeaua electrică de distribuţie, la sfârşitul anului 2019 a fost înregistrat un număr de 303 prosumatori, iar la sfârşitul anului 2020 un număr de 1.634 prosumatori“, se mai arată în datele transmise de ANRE.

Mai departe, la finalul anului trecut această comunitate a ajuns la 13.707, capacitatea totală montată în aceste proiecte fiind de circa 85 MW. În ciuda creşterii spectaculoase şi a potenţialului foarte bun pe termen mediu, piaţa este încă la un nivel foarte redus faţă de alte state.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro