• Leu / EUR4.9430
  • Leu / GBP5.7237
  • Leu / USD4.7005
Companii

Plastor, un grup de companii din Oradea, produce de mai bine de două decenii clăpari pentru Salomon

Plastor, un grup de companii din Oradea, produce de mai bine de două decenii clăpari pentru Salomon

Autor: Cristina Roşca

06.03.2017, 00:04 559

Grupul orădean Plastor specializat în producţia de materiale plastice realizează de mai bine de 20 de ani clăpari pentru brandul de echipamente sportive Salomon, unul dintre cele mai cunoscute din lume.

„Începând cu anul 1993, Plastor produce clăpari şi legături de schi pentru firma Salomon şi din anul 2000 pentru firma Atomic“, potrivit site-ului Plastor. Brandurile Atomic şi Salomon sunt amândouă active pe acelaşi segment. Primul este un brand austriac, pe când al doilea face parte din grupul finlandez Amer începând cu 2005. Anterior a făcut parte din grupul Adidas. Grupul finlandez Amer are afaceri anuale de peste 2,5 mld. euro şi deţine în porto­foliu unele dintre cele mai cunoscute branduri de echipamente sportive din lume. România este unul dintre furnizorii strategici pentru grupul Amer, producând în România peste 75% din clăparii pe care îi vinde apoi la nivel mondial, potrivit datelor ZF din piaţă.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9430
Diferență: -0,0546
Ieri: 4.9457
Azi: 4.7005
Diferență: 0,6208
Ieri: 4.6715
Azi: 5.7237
Diferență: -0,0367
Ieri: 5.7258
Azi: 4.9319
Diferență: 0,793
Ieri: 4.8931