• Leu / EUR4.9366
  • Leu / GBP5.6319
  • Leu / USD4.9920
Companii

Plata parcării în Constanţa şi Mamaia pe timpul nopţii se suspendă până la sfârşitul anului

Plata parcării în Constanţa şi Mamaia pe timpul nopţii se suspendă până la sfârşitul anului

Autor: Gabriel Pecheanu

26.07.2022, 15:19 121

Plata parcării în Constanţa şi Mamaia între orele 19:00-09:00 se suspendă până la 31 decembrie inclusiv, anunţă Primăria Constanţa, după ce un proiect în acest sens a fost aprobat de consilierii locali.

„Proiectul de hotărâre pentru suspendarea unor prevederi din cuprinsul Regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice din municipiul Constanţa aprobat prin HCL nr.123/2021 a fost aprobat astăzi (marţi - n.r.) de consilierii locali. Obligativitatea plăţii tarifului de parcare din municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia, între orele 19:00-09:00, va fi eliminată până la 31 decembrie 2022, inclusiv. Demersul vine în completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice din municipiul Constanţa. Regulamentul parcărilor prevedea, încă de la intrarea în vigoare, posibilitatea ca toţi agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în zona 0 să poată să beneficieze de un abonament unic în valoare de 199 lei/lună şi de un abonament suplimentar în valoare de 499 lei/lună”, transmite Primăria municipiului Constanţa.

Potrivit sursei citate, modalitatea prin care hotelierii închiriază locurile de parcare din staţiunea Mamaia va fi îmbunătăţită de comun acord, între Confort Urban şi agenţii economici prin simplificarea modalităţii de contractare şi introducerea unor abonamente la purtător.

„Aceştia vor putea pune la dispoziţie turiştilor un abonament ce le va permite acestora să parcheze oriunde în zona 0, şi nu doar într-un loc specific, stabilit în prealabil. Hotelierii pot pune la dispoziţia turiştilor locuri de parcare închiriate cu 70 bani/oră, cel mai mic tarif care poate fi plătit în municipiul Constanţa pentru plata parcării. La acest moment în staţiunea Mamaia, din cele 6900 de locuri de parcare sunt contractate doar 100 sunt cu abonament unic iar aproximativ 1200 cu abonament suplimentar. În acest fel, ne dorim să creştem numărul locurilor contractate de către hotelieri, în prezent fiind închiriate 1300 de locuri de parcare din cele 6900 disponibile”, mai precizează Primăria Constanţa.

Tariful de parcare pentru zona 0, cum a fost încadrată staţiunea Mamaia, dar şi centrul Constanţei, este de patru lei pe oră.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9366
Diferență: -0,1072
Ieri: 4.9419
Azi: 4.9920
Diferență: 0,2309
Ieri: 4.9805
Azi: 5.6319
Diferență: -0,6755
Ieri: 5.6702
Azi: 5.0780
Diferență: 0,4014
Ieri: 5.0577