Companii

Polisano creşte cu 23% la nouă luni pe distribuţie şi se pregăteşte să deschidă un spital în Sibiu

Polisano creşte cu 23% la nouă luni pe distribuţie şi se pregăteşte să deschidă un spital în Sibiu

Autor: Ioana David

22.11.2011, 17:48 1253

Distribuitorul de medicamente Polisano, controlat de omul de afaceri sibian Ilie Vonica, a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an, vânzări de 890 mil. lei (211 mil. euro), în creştere cu 23% comparativ cu perioada similară din 2010 "Este un rezultat bun pentru perioada pe care o traversăm, realizându-se 95% faţă de bugetul iniţial previzionat", a spus Ilie Vonica, preşedintele grupului Polisano.

Potrivit lui Vonica, rezultatele se datorează "măsurilor luate în cadrul boardului managerial şi optimizării întregii activităţi pe toate firmele din grup".

Distribuţia, Polisano SRL, reprezintă cea mai mare firmă din grupul lui Ilie Vonica, 55 de ani. Grupul, care are un rulaj de peste 300 de milioane de euro şi aproximativ 2.000 de angajaţi (potrivit unor informaţii anterioare) mai cuprinde o reţea de farmacii (Reţeta), o fabrică (Polipharma Industries), o reţea de clinici generaliste (Clinica Polisano), una de dializă, centre de fertilizare in vitro şi un spital privat (la Sibiu).

Una dintre firmele deţinute de Vonica, Sibpharmamed, care operează o reţea de farmacii, a ajuns la afaceri de 137 mil. lei anul trecut, cu o creştere medie de 103,4% în ultimii doi ani. Pe baza acestor rezultate, compania a fost premiată la Sibiu în cadrul conferinţei "Campioni în business" organizată de Ziarul Financiar, Enterprise Investors şi BCR, cu sprijinul fundaţiei Triple Helix, din luna octombrie.

În total, şase companii din Transilvania create de antreprenori români care au reuşit în ultimii doi ani rate de creştere anuale de peste 100% au fost premiate de ZF atunci.

Gala finală de premiere "Campioni în business" de anul acesta va avea loc la Bucureşti în data de 23 noiembrie.

Merg înainte cu extinderea

Vonica mai spune că în perioada următoare au în vedere "o dezvoltare majoră" în producţie, servicii medicale şi distribuţie.

"Ne gândim la o extindere a gamei de servicii medicale astfel încât încă de la începutul anului 2012 vom inaugura un nou spital la Sibiu ce va cuprinde o maternitate, dar şi un centru de imagistică (...) şi un centru pentru cardiologie intervenţională", a precizat Vonica.

Cel mai nou proiect al lui Vonica este fabrica de medicamente, singurul segment de business (din sănătate) pe care nu îl atacase până anul trecut. Cu această fabrică, Vonica a devenit unul dintre puţinii antreprenori români care mai deţin unităţi de producţie.

Fabrica Polipharma produce vitamine şi alte medicamente care se eliberează fără a fi nevoie de prescripţie medicală.

Vânzarea produselor se face pentru piaţa din România în prezent, potrivit unor informaţii anterioare ale companiei. În legătură cu bugetul pentru 2012, Vonica a spus că este în curs de finalizare, iar anul viitor vede un context economic european dificil. Anul acesta, compania a avut o singură variantă de buget.

Pe piaţa de medicamente care trece anual de 2,2 mld. euro, distribuitorul Polisano concurează cu Mediplus (parte a A&D Pharma), Farmexpert, Farmexim, Fildas, Europharm, ADM Farm. Cele mai mari reţele de farmacii cu care Reţeta concurează sunt Sensiblu, Catena, Dona, Help Net, Farmacia Richter, Centrofarm.

Industria serviciilor medicale private în care Vonica mai este prezent se ridică anual la aproape jumătate de miliard de euro şi este în continuă expansiune susţinută de investiţiile firmelor private.

Cine este proprietarul grupului Polisano

Medic ginecolog de profesie, Ilie Vonica a început în urmă cu 18 ani afacerile în domeniul farmaceutic şi poate fi considerat unul dintre cei mai puternici antreprenori din domeniul farma.

Prin firma de distribuţie, Vonica este cel mai puternic antreprenor din Sibiu (dacă nu se iau în calcul băncile). De Sibiu se leagă şi numele unor oameni de afaceri precum Ioan Ciolan (acţionarul majoritar al distribuitorului de materiale de construcţii Ambient) şi Ilie Carabulea (proprietarul holdingului Atlassib şi al băncii Carpatica).

Vonica a terminat Facultatea de Medicină Generală în 1982 la Timişoara, iar timp de trei ani a fost medic stagiar la Spitalul Judeţean Sibiu. A profesat apoi medicina generală în câteva comune din Sibiu.

În 1992 a deschis prima policlinică la Sibiu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO