Spitalul European Polisano, ce face parte din grupul
Polisano, un business de peste 400 mil. euro anual, va investi aproape 20 mil. euro în următoarele luni în deschiderea a patru noi centre de radioterapie (o tehnică folosită pentru tratamentul bolnavilor de cancer care presupune folosirea radiaţiilor pentru distrugerea tumorilor).
În prezent, în cadrul grupului funcţionează deja un centru de radioterapie, situat în cadrul Spitalului European Polisano din Sibiu, centrul fiind deschis în august 2014.
„Valoarea investiţiei (în acest prim centru – n.red.) este de 4,5 milioane de euro. (…) Centrul de radioterapie este parte integrantă a Spitalului European Polisano, o investiţie de 25 de milioane de euro“, au spus reprezentanţii Polisano.