Companii

Polonezii de la Impro investesc 10 milioane de lei în cele două fabrici din România, unde produc acoperişuri şi panouri termoizolante. Cifra de afaceri a crescut cu peste 15% în 2020 faţă de anul precedent, când compania a raportat venituri de 108 milioane de lei

Mircea Pasenciuc, directorul general al companiei: Tot timpul suntem în căutarea colegilor noi. Anul acesta vom angaja oameni pentru a completa schimburile şi pentru a opera noile linii de producţie şi prin urmare vom ajunge la un număr de 130 de angajaţi.

Mircea Pasenciuc, directorul general al companiei: Tot timpul suntem în căutarea colegilor noi. Anul acesta vom angaja oameni pentru a completa schimburile şi pentru a opera noile linii de producţie şi prin urmare vom ajunge la un număr de 130 de angajaţi.

Autor: Alina-Elena Vasiliu

21.01.2021, 17:45 325

Producătorul de acoperişuri şi panouri termoizolante Impro, sub­si­diara grupului polonez cu acelaşi nu­me, investeşte în acest an 10 milioane de lei în cele două fabrici pe care le are în România.

„Anul acesta investim masiv atât în fabrica de panouri sandwich şi table cu­tate industriale din Timişoara, cât şi în fabrica de ţigle metalice şi table cu­tate din Cluj. Investiţiile se ridică la peste 10 mi­lioane de lei. Ne propunem ca anul acesta să ne creştem cota de pia­ţă prin diversificarea ofertei şi prin noi soluţii tehnologice în domeniul aco­peri­şu­rilor“, spune Mircea Pasenciuc, direc­torul general al companiei.

Businessul Impro din România nu a avut foarte mult de suferit din cauza pandemiei, spune el. Astfel, cifra de afaceri a crescut cu peste 15% faţă de anul precedent, când compania a raportat venituri de 108 milioane de lei. Numărul de angajaţi din 2019 era 72, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe, însă acesta va creşte în 2021.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO