Companii

Ponderea în PIB a cheltuielilor cu cercetarea şi dezvoltarea a scăzut uşor anul trecut, la 0,47%

Autor: Ana Maria Neagu

27.09.2011, 10:17 380

Cheltuielile pentru activitatea de cercetare-dezvoltare au reprezentat anul trecut 0,47% din Produsul Intern Brut (PIB), respectiv 2,41 miliarde de lei, în scădere cu 0,01 puncte procentuale faţă de 2009, cea mai importantă sursă de finanţare fiind fondurile publice, potrivit datelor INS.

În anul 2010, au fost alocate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare în cele patru sectoare de performanţă 2,04 miliarde lei pentru cheltuieli curente, respectiv 84,7% din total, şi 368,4 milioane lei pentru cheltuieli de capital, respectiv 15,3%, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Ponderea cheltuielilor de capital pentru dotarea unităţilor care au desfăşurat activitate de cercetare-dezvoltare a crescut cu 3,4 puncte procentuale în anul trecut faţă de 2009.

Cercetarea fundamentală a înregistrat o uşoară creştere cu 0,6 puncte procentuale în cheltuielile totale comparativ cu anul 2009, respectiv de la 42,3% la 42,9%, iar cercetarea aplicativă o majorare de 1,2 puncte procentuale, de la 48,8% la 50%. Pentru dezvoltarea experimentală, din cheltuielile totale a fost alocat un procent de numai 7,1%.

După sursele de finanţare ale cheltuielilor totale de cercetare-dezvoltare, fondurile publice au cea mai ridicată pondere, menţinându-se la aproximativ acelaşi nivel ca în anul 2009, respectiv 54,4%, urmate de sursele de la întreprinderi (32,3%).

Din fondurile publice cele mai mari sume au primit unitǎţile din sectorul guvernamental (47,3%), urmate de unitǎţile din sectorul învǎţǎmânt superior (31,4%) şi unitǎţile din sectorul întreprinderi (21,2%).

Cheltuiala provenită din fondurile publice deţine o pondere în produsul intern brut de 0,26% în 2010, la fel ca şi în anul anterior.

La sfârşitul anului trecut, îşi desfăşurau activitatea în cercetare-dezvoltare 39.065 salariaţi, număr în scădere cu 3.355 salariaţi faţă de cel înregistrat la sfârşitul lui 2009.

Pe domenii ştiinţifice, salariaţii din activitatea de cercetare-dezvoltare cu ponderea cea mai mare se regăsesc în domeniul ştiinţelor inginereşti şi tehnologice 44,3%, urmat de domeniul ştiinţelor naturale şi exacte cu o pondere de 16,1%.

Numărul cercetătorilor din aceste domenii este semnificativ, respectiv 14.498 persoane (din care 37,9% femei) în domeniul ştiinţelor inginereşti şi tehnologice şi 4.200 persoane (din care 43,3% femei) în domeniul ştiinţelor naturale şi exacte.

După nivelul de pregătire profesională, din numărul salariaţilor existenţi în activitatea de cercetare-dezvoltare la sfârşitul anului trecut, 33.271 au studii superioare (85,2% din total), iar 5.794 au altă pregătire, exclusiv superioară.

În anul 2010, numărul persoanelor cu titlu de doctor care lucrau în activitatea de cercetare-dezvoltare a fost de 15.468 persoane, mai mult cu 552 persoane faţă de anul 2009, din care femei cu titlu de doctor 6.696, respectiv 43,3%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO