• Leu / EUR5.2405
  • Leu / GBP6.1382
  • Leu / USD4.5425
Companii

Poşta şi firma de curierat DPD vor furniza din august un serviciu de livrări internaţionale

Poşta şi firma de curierat DPD vor furniza din august...

Autor: Adrian Dumitrache

25.07.2013, 14:54 605

Poşta Română şi DPD România, parte a grupului francez Geopost, au încheiat un parteneriat pentru înfiinţarea unui serviciu de livrări internaţionale, care va fi operaţional din luna august, a anunţat divizia de servicii express a operatorului naţional poştal, Prioripost.

"Acest parteneriat face parte din acţiunile înscrise în noul plan de management al Prioripost. Începând cu luna august, PrioriPost, în parteneriat cu DPD, va furniza un nou serviciu economic de curierat internaţional rutier, efectuat în Europa. Prin utilizarea infrastructurilor celor două branduri, Prioripost îşi propune să creeze un serviciu de livrări internaţionale", se arată într-un comunicat.

Serviciul "RoadShip" va pune în comun infrastructura la nivel naţional pe care o deţine Poşta Română cu infrastructura rutieră de talie internaţională a firmei de curierat DPD.

Te-ar putea interesa și:

Conducerea PrioriPost estimează o creştere de câteva procente a cifrei de afaceri în următorul an ca urmare a parteneriatului.

Serviciul furnizat împreună cu DPD este complementar celor deja existente în portofoliul de servicii de curierat international al Prioripost, şi anume SkyPak (serviciu internaţional axat pe transport aerian, în parteneriat cu firma de curierat TNT Express) şi EMS (serviciu internaţional de livrare de documente şi mărfuri).

Cu afaceri de 1,2 miliarde de lei, Poşta este cel mai mare operator local de profil şi are o reţea teritorială de 5.600 de unităţi poştale.

Acţionarii Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) sunt Ministerul pentru Societatea Informaţională - 75% şi Fondul Proprietatea - 25%.

Dynamic Parcel Distribution (DPD) România este o companie deţinută de Geopost, parte a operatorului naţional francez La Poste.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2405
Diferență: -0,0362
Ieri: 5.2405
Azi: 4.5425
Diferență: -0,0418
Ieri: 4.5425
Azi: 6.1382
Diferență: 0,0228
Ieri: 6.1382