Piaţa europeană arată un interes tot mai mare pentru carne de pui de calitate, provenită de la animale crescute fără antibiotice, iar intrarea României în spaţiul Schengen, din 1 ianuarie 2025, oferă noi oportunităţi. În acest context, Poultry Investment, compania din spatele brandului Puiul de Crăieşti, are un plan ambiţios: să exporte 25% din producţia sa în anul ce va urma.
„Ne propunem ca în 2025 să exportăm 25% din producţia totală, ceea ce echivalează cu peste 8.700 de tone de carne de pui, consolidând astfel prezenţa noastră pe pieţele externe“, a spus pentru ZF Szabolcs Héjja, director de marketing şi dezvoltare de produse al Poultry Investment, compania care deţine brandul Puiul de Crăieşti.
Poultry Investment are ambiţii să crească exportul, care e sub 10% din vânzări acum, focusul fiind pe occident, dar a trimis carne şi în Vietnam sau ţări din Africa. Compania vede un potenţial uriaş de export pentru întreaga industrie a cărnii de pasăre din România, care realizează 96% din consum, mai ales că România este al doilea cel mai ieftin producător de carne de pui din UE, după Polonia.