Companii

Povestea lui Arnaud Van Strien, francezul venit la studii în Bucureşti şi care a ajuns cel mai puternic executiv din industria locală a utilajelor agricole

Povestea lui Arnaud Van Strien, francezul venit la studii...

Autor: Gabriel Razi

02.01.2013, 11:58 2106

Arnaud Van Strien, 37 de ani, a ajuns pentru prima dată în România în 1994 pentru o bursă de câteva luni la ASE Bucureşti în perioada în care era student la Institut Superior de Gestion, una din şcolile de business din capitala Franţei.

Doi ani mai târziu el ateriza din nou la Bucureşti pentru a prelua postul de controlor financiar la IPSO, companie care era prezentă la acel moment de şase ani pe piaţa locală. De-a lungul timpului IPSO a fost implicată, pe lângă distribuţia de utilaje agricole, şi în distribuţia de autoturisme sau camioane.

"Am fost "aruncat" în România. După facultate am făcut armata ca civil într-un termen mai lung iar între timp am depus mai multe CV-uri în străinătate şi am fost acceptat".

El spune că a fost entuziasmat de ideea de a veni în România, cu toate că în primii ani de după 1990 economia locală abia se trezea după ieşirea din Comunism.

"Mi-a părut foarte bine că vin în România. A fost o provocare, am venit doar cu o valiză la Bucureşti şi am stat la hotel Ambasador o perioadă. Îmi amintesc că atunci aveam birourile la Arcul de Triumf şi şi foloseam tramvaiul şi autobuzele".

După 8 ani în birourile IPSO, perioadă în care a ocupat mai multe poziţii printre care şi cea de director financiar, el a ajuns în 2004 să preia fotoliul de managing director al companiei.

"Am vrut să mă implic mai mult în zona de front-office decât în cea de back-office. Mă cam săturasem de făcut bilanţuri".

În acest interval IPSO a renunţat treptat la afacerile pe care le făcea în România prin distribuţia de solarii, autoturisme Renault sau autocamioane, concentrându-se pe business-ul din distribuţia de utilaje pentru agricultură.

Cu Arnaud Van Strien în fotoliul de CEO, IPSO a ajuns în acest la afaceri de 90 milioane de euro, în creştere uşoară faţă de 2011. IPSO, business ce distribuie utilaje produse de producătorul american John Deere, este şi cel mai mare jucător din industria locală a utilajelor agricole. Pe o piaţa dominată de importuri, IPSO concurează cu jucători precum NHR Agropartners (distribuitorul utilajelor New Holland), filiala locală a producătorului german Claas sau Mewi (distribuitor utilajelor Fendt).

Arnaud Van Strien este la rândul său fermier, el deţinând în Franţa o fermă de 120 de hectare de teren arabil.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO