Companii

Power Clouds a investit peste 20 milioane dolari în cinci parcuri solare în România

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Florentina Dragu

19.11.2014, 00:00 620

Cele cinci parcuri solare, amplasate în localităţile Scorniceşti (Olt) şi Nucet (Dâmboviţa), au o putere instalată de 1,2 MW fiecare, putând să asigure o producţie anuală totală de peste 8.500 MWh.

"Ne-am întors recent din România, unde peste 20 de milioane de dolari au fost investiţi în mai puţin de un an pentru crearea unei reţele de cinci parcuri solare mari", a delarat Forlani într-un interviu pentru Business Review Europe.

Power Clouds este o iniţiativă prin care compania mamă construieşte parcuri fotovoltaice în diferite ţări, pe care le închiriază apoi de la proprietari pentru o perioadă de 20 de ani. Participanţii la proiect primesc o chirie lunară negociată prin contract cu Power Clouds, iar electricitatea produsă de parcurile solare este folosită pentru alimentarea sistemelor energetice naţionale.

Reţeaua actuală a Power Clouds include 15 parcuri fotovoltaice cu o valoare totală de 60 de milioane de dolari. Peste 53.000 de participanţi din mai mult de 112 de ţări fac parte din proiectul pentru producerea de energie regenerabilă.

"Producţia totală a celor 15 de parcuri solare incluse în reţea este estimată, pentru următorii 30 de ani, la circa 555 milioane KWh. O asemenea cantitate va duce la scăderea emisiilor de dioxid de carbon cu peste 270.000 de tone, ceea ce echivalează cu plantarea a 7 milioane de copaci", a spus Forlani.

El a adăugat că Power Clouds a început construcţia de noi panouri solare în Japonia, proiecte care odată finalizate se vor putea alătura reţelei Power Clouds.

"Având în vedere sprijinul entuziast pe care l-am primit din partea autorităţilor locale din România, suntem încrezători în privinţa cooperării cu alte guverne şi instituţii din afara Europei", a declarat Forlani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO