Premieră istorică în retail: în 2017, suprafaţa mallurilor şi a galeriilor comerciale a scăzut. În pofida consumului în creştere, se înmulţesc eşecurile unor proiecte

Secțiune susținută de Medlife Logo

16 apr 2018 Autor: Alina-Elena Vasiliu

♦ Pentru prima dată în istoria mallurilor României, în 2017 suprafaţa totală a mallurilor şi galeriilor comerciale a cunoscut o scădere, pe fondul închiderii de shopping center-uri la Oradea, Suceava, Constanţa şi Bucureşti (Vitantis).

Pentru prima dată în „istoria mal­listică“ a României suprafaţa totală a mallurilor şi a shopping center-urilor, adică a centrelor comerciale care au ca ancoră un hiper/super­mar­ket, a scăzut, în 2017, potrivit raportului anual al companiei de consultanţă imobiliară Activ Property Services.

„Anul 2017 a fost atipic din punctul de vedere al evoluţiei stocului de centre co­mer­ciale. Pentru prima oară în istorie, stocul de centre comerciale a înregistrat o evoluţie ne­gativă, volumul închiderilor depăşind volumul livră­rilor. În 2018 însă piaţa îşi va relua ten­din­ţa de creştere“, spune Florian Gheorghe, head of research în cadrul Activ Property Services.

Au fost închise centre comerciale la Su­ceava, Oradea, Constanţa şi Bucureşti (Vitan­tis), în total cu o suprafaţă de 83.000 mp, şi au fost deschise sau au fost extinse alte patru malluri/centre comerciale, la Râmnicu Vâlcea, Ga­laţi, Cluj-Napoca şi Bucureşti (extindere a AFI Palace), în suprafaţă de doar 67.000 mp, deci netul pe toată ţara a fost în scădere cu 20.000 mp. Aceasta înseamnă că de pe harta mallurilor a dispărut practic un mall de

20.000 mp. Clasamentul realizat de Activ Property Services ia în considerare doar centrele comer­ciale de peste 5.000 de metri pătraţi suprafaţă închiriabilă, unde intră clă­dirile cu hiper­market şi galerie (de tipul Auchan Vitan sau Carrefour Orhideea).

„Pentru prima dată în ultimii 15 ani, nu au fost înregistrate noi deschideri de centre co­mer­ciale în Bucureşti (în 2017 - n. red.). Extinderea AFI Cotroceni cu 6.800 de metri pătraţi în­chi­ria­bili a fost singura livrare nouă din 2017. Aceasta, co­relată cu închiderea Vitantis (17.960 mp) a adus o scădere a stocului existent la 992.410 mp în­chiriabili“, se arată în raportul com­paniei de con­sultanţă. În 2016, stocul din Capitală se situa la peste un milion de metri pătraţi.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.04.2018

*MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unui business sănătos. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Companii!

 
Cuvinte cheie:
spatii dee retail
, galerii comerciale
, centre comerciale
, shopping
, mall
, retail
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide