Companii

Preşedintele SUA Donald Trump a ajuns la concluzia că este mai bine „scump şi din ţară“ decât „ieftin şi de oriunde“. Se va vedea ce efecte va avea această politică de izolare, dar Trump susţine că nu se mai putea înainta cu vechiul model

Autor: Bogdan Cojocaru

04.04.2025, 00:08 2153

„Cu acţiunea de astăzi vom putea în sfârşit să redăm măreţia Americii, să o facem mai măreaţă ca oricând. Joburile şi fabricile vor reveni în forţă în ţara noastră, acest lucru se întâmplă deja, ne vom întări puternic baza industrială, vom deschide pieţe externe şi vom înlătura bariere comerciale externe, iar în ultimă instanţă o producţie locală crescută va însemna o competiţie mai puternică şi preţuri mai mici pentru consumatori. Aceasta va fi cu adevărat epoca de aur a Americii.“

Cinci decenii de comerţ liber au fost şterse peste noapte cu buretele de preşedintele Americii Donald Trump, care zice că deşi SUA au promovat timp de decenii comerţul liber şi politica „ieftin şi de oriunde“, acum ar fi mai bună politica „scump, dar de acasă“. 

Pendulul trece de la o extremă la alta. În România înainte de 1989 era dusă la extrem politica „scump şi (deseori prost) de acasă“, iar după Revoluţie s-a trecut brusc la politica „de oriunde orice“. Trump crede că plusurile aduse de  „scump, dar de acasă“ sunt mai mari decât minusurile create de „ieftin şi de oriunde“. 

De aceea, el a decis ca pe lângă tarifele de 25% impuse pe importurile de maşini, de oţel şi aluminiu în SUA să aplice „tarife reciproce“ de minim 10% pe orice importă SUA de oriunde. Pentru UE, inclusiv pentru România, Polonia şi celelalte state est-europene, „tarifele reciproce“ se ridică la 20%. 

Putea fi mai rău. Serbia, de exemplu, este lovită de SUA cu tarife vamale de 37%. Importurile din Republica Moldova au tarife de 31%. Însă cotele de 34% impuse Chinei sau de 46% impuse Vietnamului îi fac pe analişti să creadă că obiectivul principal al lui Trump este destabilizarea ordinii comerciale din zona de influenţă asiatică a Chinei. Trofeul este China, ale cărei exporturi în SUA sunt tarifate în total cu peste 50%. 

De asemenea, până acum în istorie nu s-a întâmplat ca un lider nou american să stea atât de mult timp la distanţă atât de mare de liderii marilor economii şi instituţii europene cum stă Trump în prezent. Prin noua politică tarifară, Washingtonul a zguduit ordinea comercială globală, nu doar pe cea asiatică. 

Dacă Trump rămâne pe poziţii (iar el are reputaţia de lider imprevizibil), este de aşteptat ca impactul asupra comerţului mondial să fie semnificativ nu neapărat prin şocul produs direct de tarife, ci prin perturbarea lanţurilor de aprovizionare, prin schimbarea fluxurilor de investiţii şi mai ales prin incertitudinile create. Va urma o perioadă de negocieri. Politicienii din Germania, ale cărei exporturi de maşini în SUA sunt afectate semnificativ, au indicat că vor negocieri. 

Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a lăsat şi ea uşa deschisă pentru negocieri. Pot urma contramăsuri. Mai mulţi oficiali din UE şi diplomaţi au asigurat că Uniunea are acum la dispoziţie şi este pregătită să folosească mai multe instrumente cu care pot răspunde politicilor tarifare ale lui Trump sau pot obliga SUA să negocieze decât avea în primul mandat al acestuia. 

O posibilitate, extremă, ar fi să lovească în marile companii de tehnologie americane. Se discută intens despre o taxă pe servicii digitale. Beijingul a reacţionat sec şi dur la noile tarife ale lui Trump, anunţând că „vom recurge la contramăsuri pentru a ne proteja interesele. Nu există câştigători în războaiele comerciale şi nu există cale de ieşire din protecţionism. 

China cere SUA să ridice imediat tarifele unilaterale şi să-şi rezolve neînţelegerile cu partenerii comerciali prin dialog şi proporţionalitate“. 

La polul opus, premierul Australiei a spus că Trump nu se poartă ca un prieten, dar a exclus aplicarea de contramăsuri contra tarifelor SUA. Însă Australia a fost lovită cu tarife reciproce de bază, de doar 10%. 

În lumea de business, una din primele reacţii concrete la tarifele lui Trump le are constructorul auto Stellantis. Acesta a oprit temporar producţia la două uzine, una din Canada şi una din Mexic. Efectele le vor simţi în primul rând angajaţii. Trump a suprataxat toate importurile de maşini. Şi UE exportă maşini în SUA. 

Pentru economii mici şi ultraspecializate în exporturile auto, politicile Washingtonului pot aduce probleme mari. Peste 73% din exporturile totale ale Slovaciei în SUA sunt maşini şi piese auto, ceea ce lasă economia extrem de vulnerabilă la tarifele lui Trump. Însă, în general exporturile, de orice fel, ale statelor est-europene în SUA sunt mici dacă sunt raportate la comerţul cu alţi parteneri. Cele mai mari sunt ale Poloniei, iar acolo analiştii nu sunt îngrijoraţi de impactul tarifelor americane asupra creşterii economice. Acesta va exista şi nu va fi neglijabil. Dar nu va fi ceva de viaţă şi de moarte. La fel cred şi oficiali ai BCE în privinţa impactului asupra economiei zonei euro. Experţi economici din Polonia văd în războiul monetar al lui Trump un motiv pentru diversificare. 

Preşedintele american Donald Trump: „Operaţia s-a încheiat! Pacientul a supravieţuit şi se vindecă. Pronosticul este că pacientul va fi cu mult mai puternic, mai mare, mai bun şi mai rezistent decât a fost vreodată.“

Ursula von de Leyen, preşedinta Comisiei Europene: „Tarifele universale anunţate de preşedintele Trump împotriva întregii lumi, inclusiv UE, reprezintă o lovitură majoră dată economiei mondiale. Economia globală va suferi masiv. Nesiguranţa se va amplifica rapid şi va determina o creştere în continuare a protecţionismului. Consecinţele vor fi teribile pentru milioane de oameni din întreaga lume“.

Jõrg Kukies, ministrul german de finanţe: „Cea mai uşoară cale de a asigura echilibru şi corectitudine este ca toată lumea să se îndrepte către tarife zero. Atunci vom avea comerţ liber, eficienţă, economii de scară“.

Premierul francez François Bayrou: „Este o dificultate imensă pentru Europa. Cred că este de asemenea o catastrofă pentru SUA şi pentru cetăţenii americani“.

Premierul spaniol Pedro Sanchez: „Acest atac tarifar al administraţiei americane nu face distincţie între prieteni şi duşmani, nu discriminează pe bază de ideologie sau balanţă comercială: este împotriva tuturor şi a tot“.

Premierul italian Giorgia Meloni: „Vom face tot posibilul pentru a ajunge la un acord cu SUA, cu scopul de a evita un război comercial care va slăbi în mod inevitabil Vestul în favoarea altor jucători globali“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels