Companii

Preţul gazului intern, cu 40% mai mare faţă de 2017 şi aproape de media de tranzacţionare europeană

Preţul gazului intern, cu 40% mai mare faţă de 2017...

Autor: Roxana Petrescu

08.11.2018, 00:05 364

Preţul gazului tranzacţionat pe pie­ţe­le centralizate locale a ajuns după cel de-al treilea trimestru al anului la 22,6 euro pe MWh, cu aproape 40% mai mare faţă de perioada similară a anului tre­cut, în contextul în care cererea a cres­cut cu 5%, se arată într-o prezentare a OMV Petrom, companie care asigură ju­mă­tate din producţia internă de gaze natu­rale.

Potrivit unor declaraţii recente din par­tea reprezentanţilor Autorităţii Na­ţio­nale de Reglementare în domeniul Ener­giei (ANRE), cel mai probabil aceste creşteri se vor vedea din primă­vara anului viitor, după ce deja anul acesta consumatorii casnici au trecut prin trei creşteri ale facturilor, cuprinse între 4% şi 6%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO