Companii

Prima Casă a schimbat radical piaţa locuinţelor. Apartamentele cu două camere au ajuns să reprezinte aproape 30% din tot ceea ce se construieşte

Autor: Alina-Elena Vasiliu

31.07.2017, 19:30 3360

De la o cotă de piaţă de 18% în 2007, apartamentele cu două camere au ajuns la 28% din piaţa locuinţelor nou-construite în 2016, acesta fiind segmentul care a crescut cel mai mult în ultimul deceniu.

Ponderea locuinţelor cu do­uă camere în România a ajuns anul trecut la 28% din totalul locuinţelor noi fina­li­zate, în creştere cu zece pro­cente faţă de acum zece ani. Astfel, aproape o treime din noile lo­cuinţe finalizate în 2016 au două ca­mere, în condiţiile în care în 2007 cele mai multe aveau cinci camere, potrivit unei analize realizate de ZF pe baza datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. Unul dintre motive este faptul că apar­tamentele cu două camere oferă mai mult spaţiu decât o garsonieră, însă la un preţ suficient de mic încât să fie accesibil mai multor categorii de cumpărători. În plus, în 2007 nu exista programul Prima Casă, care a dat curaj celor interesaţi să-şi cumpere o locuinţă, impunând însă un prag de 60.000 de euro pentru a putea primi o finanţare semnificativă, de 95%, de la bancă. În această limită, cei mai mulţi români au ales să cumpere locuinţe cu două camere. „Apartamentele cu două camere sunt printre cele pe care românii şi le permit cel mai mult. De exemplu, noi am făcut şi garsoniere duble, adică spaţiul unei garsoniere este împărţit în două camere, iar acesta este cel mai de succes produs imobiliar în acest moment, pentru că oamenii îşi doresc spa­ţiu, însă nu-şi permit să plătească prea mult“, spune Cătălin Grigore, ge­neral manager la Sud Rezidenţial.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO