Viitorul arată bine pentru România, însă nu va fi un drum drept, o misiune uşoară, economia va trebui să navigheze prin aceleaşi ape tulburi ca toată lumea, spune Jesper Lauridsen, COO pentru Europa Centrală şi de Sud-Est în cadrul gigantului belgiano-olandez Ahold Delhaize, ce deţine local reţeaua de supermarketuri şi magazine de proximitate Mega Image.
„România a crescut mult. Dacă mergi în Iaşi, Constanţa sau în oricare dintre oraşele mari, vezi cum
s-au dezvoltat. Universităţile sunt şi ele pline, atrăgând chiar şi studenţi străini. România nu mai e o destinaţie de investiţii pentru că e low cost, ci pentru că are atuuri şi potenţial. Loc de creştere mai există, mai ales în rural, dar nu numai. Totuşi, e incredibil cât de multe s-au schimbat din anii ’90 până astăzi, cât de mult s-a investit.“
Pentru grupul Ahold Delhaize, care are prezenţă atât în Europa, cât şi în SUA, România este o piaţă strategică.
Tocmai de aceea, în 2023, grupul a anunţat că a cumpărat reţeaua Profi în schimbul sumei de 1,3 mld. euro. Tranzacţia se află în prezent în analiză la Consiliul Concurenţei, care nu a înaintat detalii privind stadiul sau durata potenţială a procesului.
Jesper Lauridsen adaugă că şi oamenii s-au schimbat.
„Nu e doar despre discount aici. Totuşi, atât în România cât şi în toată lumea, pe fondul inflaţiei, remarcăm o sensibilitate crescută la preţ. Asta înseamnă downtrading, înseamnă că de la un brand mediu oamenii se pot duce către unul cu preţ mic, înseamnă o orientare mai mare către mărci private. Vedem că există o schimbare în comportamentul consumatorilor.“
Polarizarea socieţii e şi ea tot mai evidentă. Toate costurile au crescut, presiunea e mai mare, e normal, spune el.
„Noi trebuie să ne păstrăm relevanţa faţă de discounteri. Trebuie să fim competitivi, dar trebuie să avem produse care să ne diferenţieze. Credem că preţul contează şi va continua să conteze. Mega Image e puternic pe preţuri, suntem bine poziţionati chiar şi în lupta cu discounterii. Nu ne permitem să nu fim puternici. Preţurile şi promoţiile sunt două ingrediente cheie pentru businessul nostru.“