Companii

Primul magazin deschis de Casa de Comerţ „Unirea“ la Sibiu reuneşte şase producători de alimente

Primul magazin deschis de Casa de Comerţ „Unirea“ la...

Autor: Florentina Niţu

08.10.2019, 00:07 2719

În reţeaua de magazine, reprezentanţii statului îşi propun să comercializeze atât preparate tradiţionale, cât şi produse proaspete.

Şase producători din zona Sibiului, care realizează brânzeturi, carne de porc Mangaliţa şi vinuri, şi-au aşezat ieri, 7 octombrie, preparatele pe rafturile magazinului „Brânzărie“, primul punct de desfacere pentru produsele agroalimentare româneşti al Casei de Comerţ Agroalimentar „Unirea“ o companie cu capital integral de stat, potrivit informaţiilor de la Ministerul Agriculturii. 

„În magazin sunt 30-40 de sortimente de brânzeturi de la şase producători din zonă. Avem şi carne de porc Mangaliţa şi vinuri din Sibiu. Spaţiul are 55 de metri pătraţi şi este situat pe Strada Turnului, numărul 19, lângă Piaţa Cibin“, potrivit reprezentanţilor Ministerului Agriculturii.

Acesta este primul punct de desfacere, urmând ca în cursul acestei luni să mai fie deschise încă şase, dar planurile reprezentanţilor companiei vizează crearea unei reţele de 60 de magazine cu produse româneşti. Adrian Izvoranu, preşedintele Casei de Comerţ „Unirea“, a anunţat recent că următoarele magazine vor fi deschise în oraşele Bucureşti, Piteşti, Slatina, Craiova şi Timişoara.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO