• Leu / EUR4.7480
  • Leu / GBP5.4269
  • Leu / USD4.1981
Companii

Privatizarile Distrigaz reduc afacerile Totalgaz cu 21%

Secțiune susținută de Medlife Logo

Producatorul de echipamente de masura, reglare si control pentru procese industriale Totalgaz Iasi a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 35,5 milioane lei (9,8 milioane euro), in scadere cu 21% fata de anul precedent.

"Cifra de afaceri pe 2005 a scazut cu 21% din cauza reducerii volumului investitiilor in sectorul in care ne desfasuram activitatea", a declarat Adrian Coca, director comercial la Totalgaz.

"Anul 2004 a fost an electoral si investitiile in domeniu au fost ridicate. In plus, in 2005 unii dintre cei mai importanti clienti ai nostri, Distrigaz Nord si Distrigaz Sud si-au schimbat structura actionariatului, iar printre primele masuri au fost diminuarea investitiilor", a explicat el scaderea din acest an.

Oficialul Totalgaz spune ca societatea a inceput sa se orienteze catre pietele externe pentru a contracara efectele nefavorabile ale acestor factori.

Statiile de reglare si masurare a presiunii au reprezentat in 2005 aproape jumatate din cifra de afaceri a companiei, urmate de regulatoarele de presiune, cu o pondere de 45%.

In 2004, compania ieseana a realizat un profit net de 16,5 milioane lei (4 milioane euro) la o cifra de afaceri de aproape 45 milioane lei (11,1 milioane euro).

Planurile pentru 2006 vizeaza atingerea unei cote de 50% pe piata arzatoarelor automatizate cu aer autoaspirat pentru uz casnic, 50% din piata statiilor de reglare masurare presiune si 60% din piata regulatoarelor de uz casnic si industrial. Vanzarile pentru piata interna reprezinta 91% din total vanzari.

Fata de anul trecut, conducerea companiei estimeaza o crestere a vanzarilor din 2006 cu cel putin 15% la fiecare categorie de produse.

"In 2006 vom desfasura o publicitate mult mai agresiva si vom creste standardul de calitate. In acest an preconizam o crestere de 35-40% a afacerilor, pana la peste 48 milioane lei", au declarat reprezentantii Totalgaz.

Printre cei mai importanti clienti ai companiei se numara Distrigaz Sud, Distrigaz Nord, SNTGN Transgaz Medias, Luxten Lighting Company - AEM Timisoara, Petromservice, SNGN Romgaz Medias, Inspet Ploiesti.

In 2005, compania a investit aproape 3 milioane de euro in constructia de noi hale de productie, achizitionarea de masini de prelucrare de inalta precizie, poduri rulante pentru dotarea halelor de productie, extinderea parcului auto si cumpararea de terenuri.

Pentru acest an conducerea preconizeaza investitii de cel putin 2 milioane de euro in deschiderea unui showroom la Brasov, a unui laborator de control nedistructiv RX, un sector modern pentru sablare si vopsire si un laborator metrologic. marius.anton@zf.ro

*MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unui business sănătos. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Companii!

Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7480
Diferență: 0,1667
Ieri: 4.7401
Azi: 4.1981
Diferență: 0,313
Ieri: 4.1850
Azi: 5.4269
Diferență: 0,3217
Ieri: 5.4095
Azi: 4.1805
Diferență: 0,2206
Ieri: 4.1713