Companii

Producătorii de energie verde au luat „subvenţii“ triple în 2012: 310 mil. €

Producătorii de energie verde au luat „subvenţii“ triple în 2012: 310 mil. €

Foto Shutterstock

Autor: Roxana Petrescu

28.01.2013, 00:07 998

Producătorii de energie din vânt, apă sau soare şi-au rotunjit încasările anul trecut cu circa 310 milioane de euro, aceas­ta fiind valoarea certificatelor verzi emise în 2012 în contul energiei regenerabile.

Suma este de peste trei ori mai mare faţă de cea din 2011 şi reflectă pe de o parte creşterea semnificativă a proiectelor de energie verde intrate în funcţiune anul trecut, dar şi faptul că 2012 a fost primul an în care schema de sprijin pusă la dis­po­ziţie de statul român şi-a produs pe deplin efectele. Toţi aceşti bani se reflectă în creşterea facturilor plătite de popu­laţie şi industrie.

Cehii de la CEZ, italienii de la Enel şi Energias de Portugal sunt companiile care au luat crema din această schemă de sprijin, dar sunt şi cele care au pariat cei mai mulţi bani în sectorul energiei regenerabile.

Lucrurile s-ar putea schimba drastic însă, în detrimentul investitorilor, în contextul în care autorităţile locale au declarat de mai multe ori că intenţionează să modifice schema de sprijin din cauza efectelor pe care aceasta o are în preţul energiei.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO