Companii

Producătorii de îngheţată mizează pe afaceri record în 2019, după creşterea consumului şi prognozele de secetă; românii mănâncă în medie 22 de îngheţate la cornet pe an, o treime din media UE

Autor: Roxana Rosu

14.06.2019, 14:32 267

Afacerile din piaţa de îngheţată ar putea depăşi în acest an un nivel record al ultimilor 10 ani, de peste 600 milioane de lei, în condiţiile în care numărul producătorilor s-a dublat din 2010 până în prezent, la peste 200 de firme, iar prognozele meteo anunţă o perioadă secetoasă în lunile de vară, arată o analiză a firmei de consultanţă Frames Management.

Incluzând şi business-ul cu îngheţata din import, pentru care nu există decât estimări neoficiale, piaţa de îngheţată este estimată la peste 1 miliard de lei, în acest sector activând câteva zeci de importatori semnificativi, care activează în principal în sectorul hipermarketurilor.

”Interesul investitorilor pentru acest sector este pronunţat şi vine pe fondul creşterii consumului. Tot mai mulţi români consumă îngheţată sub diverse forme, de la clasica îngheţată pe băţ la cutiile de 500 grame achiziţionate pentru acasă, din supermarketuri.  Extinderea paletei de branduri, a ofertei tot mai variate şi a investiţiilor semnificative în marketing şi promovare au făcut ca românii să privească îngheţata ca o alternativă viabilă la dulciurile obişnuite’’, afirmă analiştii de la Frames.

În 2018, an pentru care nu există încă toate datele finale, numărul firmelor pare să fi trecut de 210, arată analiza.

Creşterea consumului a dus în paralel la creşterea cifrei de afaceri a firmelor din domeniu, de la 396 milioane de lei în 2010 la 531 mil. lei în 2017. Anul trecut, estimările Frames indică un business de circa 600 de milioane de lei, iar pentru 2019, graniţa tinde să fie depăşită, urmare a creşterii consumului şi a scumpirilor din acest an.

În plus, cele peste 200 de companii care produc îngheţată în România au realizat, împreună, un profit de 42,1 milioane de lei în 2017, mai mult decât dublu faţă de 2010 (15,9 mil.lei).

,,Vara lui 2019 ar putea aduce un nou vârf de profit. Cum prognozele indică o perioadă secetoasă care se va întinde până în septembrie şi cum 70-80% din vânzările din acest sector sunt concentrate pe timpul verii, este de aşteptat ca rezultatele să fie pozitive, pe măsura estimărilor’’, arată analiza.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO