Companii

Producătorii din Vâlcea: În jurul Oltchim suntem şase companii care am putea să consumăm minimum o lună din producţia combinatului. Dar suntem forţaţi să importăm PVC

Producătorii din Vâlcea: În jurul Oltchim suntem şase...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

25.11.2023, 09:42 19546

Producătorii din judeţul Vâlcea spun că sunt nevoiţi să importe PVC din alte ţări din Europa în condiţiile în care încă se aşteaptă repornirea producţiei de PVC la Oltchim Râmnicu Vâlcea, care în anii ’90 era unul dintre cei mai mari trei producători de PVC din Europa ca şi capacitate de producţie.

Vera Preoteasa, administrator la Vedra, o companie care activează în in­dustria chimică de 25 de ani ca trader şi distribuitor, spune că PVC-ul era produs de Oltchim prin intermediul materiilor prime care veneau prin conductă de la Arpechim, rafinărie care s-a închis.

„Acum suntem tributari Europei. Sursa ar fi, în lipsa eti­lenei care venea de la Arpechim, mo­no­merul (VCM) şi să facem PVC. Con­ducta Arpechim poate fi pusă în funcţiu­ne, dar luaţi-vă gândul că se mai aran­jează ceva pentru că a dis­părut rafinăria Arpechim“, a explicat Vera Preoteasa. Ea spune că cel mai apropiat producător de PVC din Româ­nia este în Ungaria.

„Există foarte mulţi antreprenori care performează în România. Având atâta inovaţie şi fiind atât de buni în ceea ce facem, oare de ce rămânem în graniţele României şi nu încercăm să ieşim mai mult în afara ţării?“