Antreprenori locali

Producătorul de pantofi Denis din Suceava a ajuns în Chişinău cu prima franciză

11 sep 2018 Autor: Alexandra Cepăreanu

Grupul Denis din Suceava, care operează pe piaţa locală brandurile de încălţăminte Denis Shoes şi Anna Cori, a început să se dezvolte în franciză, iar primul magazin operat în acest sistem l-au deschis la Chişinău, în timp ce al doilea pas este să ducă brandul la Sofia, în Bulgaria.

„O franciză operată sub brandul ANNA CORI necesită o investiţie de 27.000 de euro“, a spus Ilie Cornea, fondatorul businessului. În 2017, Denis, partea de producţie, a înregistrat o cifră de afaceri de 5,9 mil. euro, iar Denis Shoes, partea de retail, a avut o cifră de afaceri de 10,8 mil. euro, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. „Pentru finalul anului 2018, Denis şi Denis Shoes estimăm o cifră de afaceri cumulată de 22,5 milioane de euro.“

Grupul Denis nu este prima companie românească care vede potenţial de creştere pe piaţa din Republica Moldova. Companiile Arabesque (bricolaj), Betty Ice (îngheţată), Ion Moş (condimente), Preţuri pentru Tine (retail de îmbrăcăminte), Teraplast (tâmplărie PVC) sunt alte câteva exemple de businessuri româneşti care s-au dus în Republica Moldova, potrivit datelor ZF. În plus, în ceea ce priveşte domeniul bancar, Banca Transilvania a devenit în acest an acţionar al Victoriabank, a treia bancă din Republica Moldova. Şi BCR deţine de mai mult timp o bancă în Republica Moldova.

Republica Moldova are un PIB de 7 miliarde de dolari (6,03 miliarde de euro) şi 36.000 de companii active în economia locală, cu o cifră de afaceri totală de 13 miliarde de euro. România are un PIB de aproape 200 mld. euro.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.09.2018

 
Cuvinte cheie:
Antreprenori locali
, Producătorul de pantofi
, pantofi
, Denis
, Suceava
, franciză
, Chişinău
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide