Companii

Producătorul de mobilier pentru baie Savini Due a investit peste 35 mil. euro într-o nouă fabrică la Sebeş. Investiţia poate genera creşterea businessului de două ori şi jumătate. În 2023, producătorul a avut afaceri de 30 mil. euro

Savini Due are în prezent la 330 de angajaţi, aproximativ la acelaşi nivel cu anul trecut.

Savini Due are în prezent la 330 de angajaţi, aproximativ la acelaşi nivel cu anul trecut.

Autor: Laurentiu Cotu

05.09.2024, 00:05 277

Producătorul de mobilier pentru baie Savini Due, controlat de omul de afaceri italian Piersante Savini, va finaliza anul acesta un proiect de investiţii de peste 35 mil. euro, ce a prevăzut construcţia la Sebeş a unei noi fabrici cu o suprafaţă totală de aproximativ 100.000 mp, din care aproape 60.000 mp reprezintă halele de producţie.

Investiţia demarată în urmă cu apro­ximativ trei ani a fost susţinută atât din fonduri proprii cât şi din împrumuturi bancare, dar şi dintr-un împrumut bancar, conform oficialilor companiei.

„Anul 2024 este dedicat în principal finalizării investiţiilor masive aferente proiectului noii fabrici, în valoare de peste 35 de milioane de euro, care este vital pen­tru viitorul companiei, facilitând o scalare considerabilă a businessului nostru, la un nivel de 2,5 ori mai mare faţă de cel actual. Drept urmare, în a doua jumătate a acestui an ne concentrăm pe transferul etapizat al liniilor de producţie în noua fabrică, care are o amprentă totală de peste 100.000 mp, cu hale de producţie de aproape 60.000 mp, proces ce preconizăm că se va finaliza la sfârşitul acestui an“, a declarat pentru ZF Tran­silvania Ionuţ Iacob, CEO, Savini Due.

Compania a realizat o cifră de afaceri de 16,5 mil. euro în pri­mul semestru din acest an, în creş­tere cu 8% faţă de aceeaşi pe­ri­oadă a anului trecut. Savini Due a finalizat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 147,5 mil. lei (29,8 mil. euro), un profit net de 10,4 mil. lei (2,1 mil. euro), având un nu­măr mediu de 309 angajaţi, potrivit infor­maţiilor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro