Companii

Producţia industrială a scăzut în primele cinci luni din 2022 cu 0,8% faţă de anul trecut

Producţia industrială a scăzut în primele cinci luni...

Autor: Dorin Oancea

13.07.2022, 09:12 46

Producţia industrială a scăzut în primele cinci luni din 2022 cu 0,8% ca serie brută şi cu 2,4% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate faţă de perioada similară din 2021, anunţă Institutul Naţional de Statistică.

Evoluţia a fost determinată de scăderea producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-6,1%) şi a industriei extractive (-4,4%). Industria prelucrătoare a crescut cu 0,3%.

Pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, producţia industrială a fost mai mică cu 2,4%, ca efect al scăderilor din cele trei sectoare industriale: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-5,8%), industria extractivă (-4,3%) şi industria prelucrătoare (-1,2%).

 

În luna mai, producţia industrială a crescut faţă de luna aprilie cu 10,1% ca serie brută şi a scăzut cu 0,1% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.

Creşterea a fost susţinută de toate cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (+12,2%), industria extractivă (+1,1%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+0,4%).

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut faţă de luna precedentă cu 0,1%, ca efect al scăderilor înregistrate de industria prelucrătoare (-2,3%) şi industria extractivă (-1,7%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 4,3%.

Faţă de luna mai 2021, producţia industrială a fost în mai 2022 mai mare atât ca serie brută (+6,4%), cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate (+1,1%).

Industria prelucrătoare a crescut cu 8,5%, în timp ce industria extractivă şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 6,6%, respectiv cu 2,1%.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 1,1%, datorită creşterii industriei prelucrătoare (+1,4%). Industria extractivă şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 7,2%, respectiv cu 3,7%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO