Companii

Profi a deschis două magazine la Satu Mare şi a ajuns la o reţea de 250 unităţi la nivel naţional

Profi a deschis două magazine la Satu Mare şi a ajuns...

Autor: Cristina Cuncea

01.10.2014, 00:00 52

Primul supermarket se află pe strada Brânduşa şi se întinde pe o suprafaţă totală de 447,5 metri pătraţi, din care 355 metri pătraţi de vânzare. Al doilea magazin este amplasat pe Aleea Milcov şi are o suprafaţă totala de 552 metri pătraţi şi un spaţiu de vânzare de 385 metri pătraţi.

Ambele vor funcţiona în formatul Profi standard, la fel ca şi celelalte două unităţi existente deja în oraş.

La nivel de judeţ, Profi mai deţine un magazin în localitatea Livada.

Reţeaua Profi este prezentă în 121 de localităţi din 40 de judeţe şi, cu peste 5.500 de angajaţi, este al doilea mare retailer modern din România.

Reţeaua de supermarketuri şi-a dublat profitul net anul trecut, de la 13,1 milioane lei în 2012 la 26,8 milioane lei (6 milioane euro), în timp ce cifra de afaceri a crescut cu 26%, la 1,45 miliarde lei (330 milioane euro).

Retailerul a deschis 63 de magazine în 2013 şi şi-a propus să menţină ritmul de inaugurări şi în acest an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO