Lanţul de supermarketuri Profi, controlat de fondul polonez de investiţii Enterprise Investors, a deschis două unităţi noi, în Călăraşi şi Suceava, ducând numărul de magazine al reţelei la 371. Compania este de altfel cea care a spart gheaţa în acest an cu două magazine noi la Aiud şi Craiova. Până în prezent niciun alt retailer nu a mai deschis magazine în comerţul modern în 2016.
Magazinul din Călăraşi este poziţionat pe Strada Parcului, numărul 2, având o suprafaţă de 912 mp, din care 480 mp suprafaţă de vânzare. Cel din Suceava se află pe bulevardul George Enescu, nr. 38, bloc T90 şi are o suprafaţă totală de 357 mp, din care sala de vânzări măsoară 229 mp. Profi a terminat anul 2015 cu un total de 367 de unităţi sub mai multe formate şi branduri, numărul magazinelor fiind mai mare cu 92 comparativ cu cel de la finalul lui 2014. Profi a anunţat pentru anul trecut un ritm al expansiunii cel puţin similar cu cel din 2014, adică peste 70 de magazine, vorbind chiar de posibilitatea inaugurării a peste 100 de supermarketuri şi unităţi de proximitate.
Compania vrea de altfel să continue expansiunea şi în 2016 într-un ritm similar. Pentru prima dată în ultimii ani însă, campionul expansiunii nu a mai fost lanţul belgian Mega Image, ci reţeaua de supermarketuri Profi. Cu peste 90 de magazine nou deschise anul trecut, Profi este responsabil pentru aproape jumătate din inaugurările din comerţul modern din 2015. Pe poziţia următoare se află Mega Image, care a terminat anul cu 471 de magazine, faţă de 410 la 31 decembrie 2014. Profi a terminat anul trecut cu afaceri de peste jumătate de miliard de euro.