Brandul de modă BSB, care se adresează clienţilor cu venituri peste medie, continuă expansiunea în România şi caută parteneri francizaţi care să deschidă magazine în Arad, Brăila, Râmnicu Vâlcea, Buzău.
Compania deţine astăzi în România 21 de unităţi cu afaceri de 5 mil. euro anul trecut.
Ziarul Financiar va prezenta în următoarea perioadă o serie de afaceri din România care se extind în sistem de franciză, precizând atât costurile aferente unui astfel de business, cât şi planurile de viitor ale acestor companii. Ziarul Financiar a lansat împreună cu compania de consultanţă Inventure Franchise Consulting în luna decembrie a anului trecut a doua ediţie a Catalogului francizelor din România.
Brandul BSB are o istorie de 35 de ani, apărând pentru prima dată pe piaţa din Grecia. Acum el este prezent în 12 ţări, dintre care şi România, unde a fost lansat acum un deceniu. În România BSB a acoperit în special Bucureştiul şi marile oraşe.
Grecul Evangelos Poulios a venit în România acum circa două decenii şi după mai mulţi ani în care a investit în imobiliare a decis să extindă pe piaţa locală şi brandul de modă BSB, care a ajuns astăzi la 21 magazine. Brandul BSB a fost lansat pe piaţa din Grecia acum circa 30 de ani de o familie de localnici. Ulterior Evangelos Poulios a intrat în acţionariat.
Planurile antreprenorului nu se opresc însă aici, el aducând local un alt brand de modă elen, Lynne. Pe site-ul companiei-mamă nu apare niciun magazin în România, însă antreprenorul anunţă planuri de expansiune.
Investiţia într-un magazin BSB sau Lynne variază între 20.000 şi 40.000 de euro, însă nu există taxă de franciză. Partenerii achită o redevenţă lunară de 2,5% din încasări şi contribuie la bugetul de marketing cu 1,5% din venituri.
BSB se adresează clienţilor cu venituri peste medie şi se bate cu branduri precum Zara sau Koton pe o piaţă a modei din România - îmbrăcăminte şi încălţăminte – de peste 3 mld. euro.