Companii

Proprietarul Elit Cugir a investit 1,5 mil. euro intr-un hotel in Alba

04.10.2007, 16:01 395

Dorin Mateiu, actionarul majoritar al companiei Elit Cugir, unul dintre primii cinci producatori de preparate din carne din piata locala, a investit 1,5 milioane de euro in construirea unui hotel de patru stele in judetul Alba.
"Hotelul este situat in apropierea terenului de golf Paul Tomita din localitatea Pianu de Jos, judetul Alba. Acesta va avea 28 de camere si va fi inaugurat in luna decembrie urmand a fi folosit in special de cei care vor veni la terenul de golf", a declarat Dorin Mateiu. Potrivit omului de afaceri, constructia hotelului a inceput in toamna anului trecut, suprafata totala construita fiind de 2.200 de metri patrati. Proiectul a fost realizat in parteneriat cu arhitectul Ioan Strajan, impreuna cu care Dorin Mateiu detine compania imobiliara "La Stejari".
"Investitia realizata a vizat doar constructia hotelului, terenul fiind concesionat", a spus Mateiu.
Actionarul majoritar al Elit Cugir mai detine in industria imobiliara o participatie egala de 40% impreuna cu Dorel Tamas in Mall Alba, in timp ce restul de 20% din actiuni ii revine tot lui Ioan Strajan, potrivit datelor de la Registrul Comertului. Finantarea acestui proiect a fost asigurata in proportie de 75% dintr-un credit bancar, restul investitiei provenind din surse proprii, Mall Alba fiind, de asemenea, dezvoltat pe un teren concesionat de la primaria locala.
Dorin Mateiu nu este singurul actionar al unei companii din industria preparatelor din carne care are afaceri pe piata imobiliara. Radu Timis, actionarul majoritar al liderului pietei de preparate din carne, CrisTim, detine compania Sensconstruct, cu activitati si in sectorul imobiliar.
De asemenea, Medeus, producator de mezeluri din Capitala care anul trecut a inregistrat o cifra de afaceri de 25 de milioane de euro, isi va reloca productia din Bucuresti intr-o noua fabrica din localitatea Chitila, intentionand ca pe terenul actualei fabrici, situata in apropierea hotelui Crowne Plaza, sa dezvolte un proiect imobiliar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO