Companii

PwC România şi D&B David şi Baias au asistat familia Cepalis din Paşcani în vânzarea producătorului Te-Rox către grupul suedez Holmbergs

PwC România şi D&B David şi Baias au asistat familia...

Autor: Roxana Rosu

03.12.2020, 10:43 201

O echipă integrată de specialişti în tranzacţii ai PwC România şi D&B David şi Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC în România, a asistat familia Cepalis în tranzacţia prin care a vândut producătorul de huse şi sisteme de siguranţă pentru scaune auto pentru copii Te-Rox Prod Paşcani către grupul suedez Holmbergs.

”Ne bucurăm că am reuşit să încheiem încă un proiect de succes, după un an şi jumătate în care am traversat, împreună cu Doina şi Roxana Cepalis, foarte multe momente de răscruce, de la selectarea celui mai bun investitor până la momentele dificile din timpul stării de urgenţă, când toate companiile de producţie au fost afectate. Toate greutăţile au fost depăşite şi nu am pierdut niciun moment din vedere scopul final – cum să creăm valoare pentru acţionari, pentru companie şi pentru comunitate. Această tranzacţie, prin care familia Cepalis devine un acţionar important în grupul Holmbergs, pune şi bazele dezvoltării ulterioare a companiei Te-Rox, care va deveni un pilon puternic de creştere a întregului grup”, a declarat George Ureche, M&A Leader PwC România.

El a adăugat că perioadele incerte au suspendat sau anulat multe fuziuni şi achiziţii în piaţă, dar cele care sunt încheiate în acest final de an arată că există o încredere a ambilor parteneri că se poate genera valoare şi într-un context macroeconomic dificil.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro