Companii

RADET a primit 73 de milioane de lei la rectificarea bugetară aprobată de CGMB

RADET a primit 73 de milioane de lei la rectificarea...

Autor: Andrei Dumitrescu

29.10.2015, 17:59 121

Consilierii generali au votat, joi, proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al Municipiului Bucureşti pentru anul 2015.

Dacă bugetul iniţial fusese estimat la aproximativ patru miliarde de lei, în noua formă acesta a fost votat cu aproximativ 240 de milioane mai puţin.

Primarul general interimar al Capitalei, Ştefănel Marin, a declarat că rectificarea negativă este urmarea estimării iniţiale supradimensionate.

Ştefănel Marin a spus că, în principal, s-au tăiat bani de la Direcţia de Investiţii, având în vedere că multe contracte nu s-au realizat sau nu au fost derulate procedurile pentru începerea lor.

În schimb, s-au adăugat bani la bugetele Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET), Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti şi Clubului Sportiv Municipal Bucureşti.

În ce priveşte situaţia de la RADET, primarul interimar a spus că, dacă iniţial existase o înţelegere potrivit căreia suma direcţionată regiei să fie de 50 de milioane de lei, s-a reuşit suplimentarea acesteia până la 73 de milioane de lei.

Pentru că RADET are nevoie de încă 300 de milioane de lei pentru ca regia să funcţioneze în parametri, municipalitatea va face un credit.

"Având în vedere că în urma şedinţei de Guvern din 23 octombrie s-a hotărât să nu se aloce niciun ban pentru ajutorul de combustibil, ni s-a oferit posibilitatea, cu toate că nu avem normele de aplicare ale hotărârii de guvern, să facem un împrumut la Trezorerie, care va ajunge până la 200 de milioane de lei", a mai spus Ştefănel Marin.

Primarul interimar a explicat că aceşti bani sunt aşteptaţi în special de ELCEN, pentru a nu avea, la rândul său, probleme cu furnizorii de gaz.

Ştefănel Marin a adăugat că împrumutul va fi făcut pentru o perioadă de maxim 20 de ani, situaţie în care, având în vedere perioada lungă, impactul bugetar nu va fi unul mare.

Primarul interimar a explicat că acest credit va atrage totuşi consecinţe pe viitor în ce priveşte contractarea altor credite.

Ştefănel Dan a adăugat că 11 milioane de lei vor fi acordate ALPAB pentru a fi investiţi în parcurile Cişmigiu şi Herăstrău, iar 15 milioane vor merge către Clubul Sportiv Municipal Bucureşti, pentru onorarea unor contracte.

Primarul a menţionat că, din cauza datoriilor acumulate, a solicitat demiterea directorului clubului sportiv. În plus, după expirarea contractelor pentru mai multe jucătoare de la echipa de handbal, considerate mari, acestea vor fi renegociate.

Alte 15 milioane de lei vor fi cheltuiţi pentru plata despăgubirilor în cazul Maternităţii Giuleşti.

RADET Bucureşti atenţiona, miercuri, că funcţionează în prezent cu o neacoperire a necesarului de cheltuieli de aproximativ 15 procente, existând riscul neasigurării fondurilor necesare pentru pregătirea, întreţinerea şi remedierea avariilor sistemului centralizat de alimentare cu energie termică a populaţiei.

RADET practică tarifele aprobate în anul 2011, în timp ce furnizorii de energie termică, apă, gaze naturale, etc. au majorat anual preţurile, se arată în planul de adminstrare al regiei. Preţul local de furnizare a energiei termice consumatorilor casnici în municipiul Bucureşti este, în continuare, de 137 lei/Gcal fără TVA, pre-aprobat în anul 2011, când preţul energiei termice cumpărate de la Electrocentrale Bucureşti era de 151,42 lei/Gcal. În anul 2015 preţul energiei termice aprobate prin decizii ANRE pentru Electrocentrale Bucureşti este de 186,07 lei/Gcal pentru consumatorii casnici (o creştere de 22,88 %) şi de 216,70 lei/Gcal pentru consumatorii noncasnici (o creştere de 43,11 %).

RADET a cerut, pe 21 martie 2014, la Primăria Municipiului Bucuresti, majorarea preţurilor şi tarifelor practicate, însă solicitarea a fost respinsă.

Electrocentrale Bucureşti discută cu RADET încheierea unui protocol de eşalonare a datoriilor regiei, pe o perioadă de zece ani, cu condiţia ca până la sfârşitul anului 2015, pe lângă factura curentă, RADET să achite 250 milioane lei, suma necesară plăţii furnizorilor de gaze. Datoriile totale ale RADET către ELCEN, la 31 august, erau în valoare de 3,58 miliarde lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO