Companii

Radu Căprău, OMV Petrom: Vom investi alături de Auchan România 50 mil. euro în modernizarea celor 400 de staţii Petrom. Vom fi gata până la finalul lui 2023

În prezent, circa 150 de staţii Petrom din toată ţara includ magazine MyAuchan.

În prezent, circa 150 de staţii Petrom din toată ţara includ magazine MyAuchan.

Autor: Cristina Roşca

07.04.2022, 19:00 208

♦ Parteneriatul dintre Petrom şi Auchan Retail România a fost iniţiat în 2017 cu o fază pilot în cadrul căreia au fost deschise magazine de proximitate MyAuchan în 15 staţii Petrom, atât în zone urbane, cât şi în zone rurale din România ♦ Apoi, el a fost extins la nivelul întregii reţele.

Benzinăria nu mai este doar un loc unde clienţii merg să alimenteze maşina cu carburant, ci este acum şi cafenea, şi magazin de proximitate, spune Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru rafinare & marketing. Tocmai de aceea, grupul OMV Petrom a semnat un parteneriat cu retailerul francez Auchan, astfel încât aceştia din urmă deschid magazine de proximitate în cadrul staţiilor de alimentare. Totodată, în unele unităţi există şi coffee-cornere (zone dedicate cafelei) sub brandul Costa Coffee, o marcă adusă pe plan local de Coca-Cola HBC. În ceea ce priveşte OMV, al doilea brand pe care OMV Petrom îl are pe piaţa de retail de carburanţi, grupul dezvoltă singur zona de retail FMCG şi cea de cafea sub propriul concept, Viva.

„Aşteptările clien­ţilor şi comportamentul de consum se schimbă rapid, având în vedere dinamica evoluţiei tehnologice, nevoia de mobilitate şi preocuparea pentru un mediu mai curat. Dacă în trecut benzinăria reprezenta doar punctul de alimentare a maşinii, acum a devenit un centru de servicii pentru şoferi şi nu numai. Pe lângă restaurante, cafenele, magazine, spălătorii, s-au diversificat serviciile suplimentare, de la plata facturilor, a utilităţilor, a taxelor şi vignetelor, până la curierat. În plus, în ultimii ani, prin adăugarea punctelor de încărcare electrice, staţiile tind să devină centre de mobilitate“, explică Radu Căprău.   

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO