Companii

Radu Timbuş preia conducerea Asociaţiei Evaluatorilor din România (ANEVAR), organizaţie cu peste 4.000 de membri titulari

Radu Timbuş preia conducerea Asociaţiei Evaluatorilor...

Autor: Cristina Bellu

03.01.2022, 14:03 413

Radu Timbuş a fost desemnat preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România  (ANEVAR) în următorii doi ani. El  a preluat  mandatul de la Sorin Petre, care a ocupat funcţia de preşedintele ANEVAR în perioada 2020-2021.

Ordonanţa Guvernului privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 99/2013, prin care este reglementată activitatea ANEVAR, prevede mandate de doi ani pentru preşedinte şi pentru ceilalţi zece membri ce compun Consiliul director.

Fiecare preşedinte este ales cu doi ani înainte de a prelua funcţia, perioadă în care deţine funcţia de prim-vicepreşedinte ANEVAR, participând la toate şedinţele şi activităţile organizaţiei şi asigurând astfel continuitatea strategiei şi a relaţiilor de parteneriat ale Asociaţiei.

„Este nevoie şi de continuitate, şi de performanţă. Ideal ar fi să avem performanţă în continuitate. Consider că ideile inovatoare trebuie analizate de conducere, beneficiind de observaţiile tuturor reprezentanţilor profesiei. Cu siguranţă trendul se va păstra şi inovaţiile îşi vor face loc cu precădere în zona de informatizare şi digitalizare a activităţilor.”, spune Radu Tibuş.

Radu Timbuş a ocupat funcţia de Vicepreşedinte – preşedinte al Comisiei de pregătire profesională şi calificare în perioada 2010-2015, este lector ANEVAR din 2001 şi a fost membru al Comisiei de Etică şi Disciplină în perioada 2016-2020. 

În ultimii doi ani a urmărit şi a participat la elaborarea strategiei Asociaţiei din poziţia de Prim-vicepreşedinte în cadrul Consiliului director al ANEVAR, arată datele transmise luni de reprezentanţii asociaţiei.

Radu Timbuş deţine, de asemenea, rolul de Membru Acreditat ANEVAR (MAA-EPI), specializările EPI, EBM, EI şi VE (Verificator de rapoarte de evaluare) şi este Evaluator Recunoscut la nivel European (Recognised European Valuer – REV) de către TEGoVA (The European Group of Valuers’ Associations).

Noul preşedinte al ANEVAR este Director Ştiinţific în cadrul firmei de evaluare Eval Transilvania Consulting SRL, activitatea sa constând în principal în coordonarea şi îndrumarea echipei de evaluare.

El a absolvit Institutul Politehnic Cluj-Napoca (actuala UTCN), în anul 1991,  cu specializarea Inginer TCM, din anul 1993 activând doar în domeniul evaluării bunurilor.

Alături de Radu Timbuş, noul consiliu director este format din Sorin Adrian Petre – preşedinte în perioada 2020-2021, Adrian Ioan Popa Bochiş - prim-vicepreşedinte, Adrian Vascu - vicepreşedinte - preşedinte al Comisiei de calificare şi atestare profesională, Sorana Adina Crişan - vicepreşedinte - preşedinte al Comisiei ştiinţifice şi de standarde, Ruse Bogdan Ruse -  vicepreşedinte - preşedinte al Comisiei de evidenţă a membrilor, Gheorghe Vîţă -  vicepreşedinte - preşedinte al Comisiei de verificare şi monitorizare, Dan Ivănescu - vicepreşedinte - preşedinte al Comisiei de relaţii interne şi internaţionale, Cristina Grigorescu -  vicepreşedinte - preşedinte al Comisiei juridice, Cristian Dumitru Dumitriu -  secretar general, Mădălin Moraru -  trezorier.

ANEVAR include aproximativ 4.000 de evaluatori autorizaţi persoane fizice şi peste 570 de evaluatori autorizaţi persoane juridice.

 
 

 


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO