• Leu / EUR4.9264
  • Leu / GBP5.8439
  • Leu / USD4.8175
Companii

Reacţia Blue Air după ce ANPC a anunţat amendarea companiei aeriene cu 2 mil. euro: Nu am primit nicio comunicare în acest sens de la ANPC. Cifrele sunt greşite, se referă la toate biletele anulate din cauza valurilor 3, 4 şi 5 de pandemie

Reacţia Blue Air după ce ANPC a anunţat amendarea companiei aeriene cu 2 mil. euro: Nu am primit nicio comunicare în acest sens de la ANPC. Cifrele sunt greşite, se referă la toate biletele anulate din cauza valurilor 3, 4 şi 5 de pandemie

Autor: Alexandra Matei

15.07.2022, 11:27 498

Compania aeriană a aflat despre anunţul făcut de ANPC din presă, fără a fi notificată înainte. 

Conducerea Blue Air afirmă că, din totalul numărului de pasageri menţionaţi de ANPC, majoritatea fie au călătorit deja, fie vor călători vara aceasta.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, pe 14 iulie, amendarea companiei aeriene Blue Air cu 2 mil. euro, în urma unui control care a avut la bază sesizări venite de la consumatorii care au plătit bilete de avion şi ale căror zboruri au fost întârziate sau anulate.

Oana Petrescu, preşedinte în Consiliul de Administraţie al Blue Air, declară că societatea nu a primit nicio comunicare din partea ANPC în acest sens, dar şi că cifrele comunicate de autoritate, în ceea ce priveşte zborurile anulate şi întârziate, sunt greşite şi fac referire la toate biletele anulate în ultimul an din cazua pandemiei.

„Nu este firesc să aflăm aşa ceva din presă. Tocmai am verificat, societatea nu a primit nicio comunicare în acest sens de la ANPC. În plus, cifrele sunt greşite – se referă la toate biletele anulate în respectiva perioadă din cauza valurilor 3, 4 şi 5 de pandemie, care oricum reprezintă mai puţin de 10% din totalul zborurilor Blue Air din acea perioadă. Din totalul numărului de pasageri menţionaţi, majoritatea fie au călătorit deja, fie vor călători vara aceasta. Nu înţeleg motivul pentru care autoritatea a considerat necesar să facă acest anunţ către public înainte de a clarifica toate aspectele cu compania”, a declarat Oana Petrescu, la scurt timp după anunţul făcut de ANPC.

În perioada 30.04.2021-30.04.2022, operatorul economic a anulat, potrivit datelor comunicate de ANPC, 11.289 de zboruri, cărora le corespund 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăţi în valoare toatală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene în care compania aeriană operează zboruri.

Odată cu aplicarea acestei amenzi contravenţionale, arată comunicatul transmis de ANPC, echipa de control a propus, iar preşedintele autorităţii a dispus ca sancţiune complementară încetarea contractului şi restituirea contravalorii serviciilor anulate şi a compensaţiilor aferente în termen de maximum 10 de zile.

Totodată, a fost dispusă măsura de a nu mai pune la dispoziţia consumatorilor pe piaţă oferte de zbor pentru care operatorul economic nu dispune de dotările, mijloacele sau resursele necesare efectuării acestora, cu respectarea întocmai a condiţiilor şi caracteristicilor declarate.

„Este o perioadă dificilă pentru întreaga aviaţie, iar managementul şi oamenii Blue Air fac eforturi uriaşe să rezolve zi de zi toate provocările care apar, astfel încât pasagerii noştri să aibă asigurată predictibilitatea atât de necesară pentru un concediu plăcut şi în siguranţă. Chiar nu înţeleg de ce este nevoie să avem această discuţie acum, cu presa, înainte să fi avut o comunicare directă între companie şi autoritate, aşa cum ar fi fost firesc”, a mai spus Oana Petrescu, în urma anunţului făcut public de ANPC.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9264
Diferență: 0,002
Ieri: 4.9263
Azi: 4.8175
Diferență: -0,3104
Ieri: 4.8325
Azi: 5.8439
Diferență: -0,668
Ieri: 5.8832
Azi: 5.0450
Diferență: 0,1211
Ieri: 5.0389