Companii

REPORTAJ. Cum arată centrul logistic eMAG din Joiţa, unde non-stop 1.500 de angajaţi pregătesc pentru livrare comenzile din România, Bulgaria şi parţial Ungaria. Un angajat culege de pe rafturi circa 100-150 de produse pe oră

Alexandru Niculescu, vicepresident operations la eMAG:

Ne-am inspirat din vizitele pe care le-am făcut în alte centre logistice, am învăţat din propria experienţă a anilor trecuţi şi am primit şi consultanţă logistică pentru a ajunge aici unde suntem acum.

Alexandru Niculescu, vicepresident operations la eMAG: Ne-am inspirat din vizitele pe care le-am făcut în alte centre logistice, am învăţat din propria experienţă a anilor trecuţi şi am primit şi consultanţă logistică pentru a ajunge aici unde suntem acum.

Autor: Alina-Elena Vasiliu

12.04.2022, 19:30 1533

♦ Cel mai mare furnizor de ambalaje este Rondocarton, o companie cu fabrici în Târgovişte, Cluj şi Sibiu, unde sunt create ambalaje special gândite pentru eMAG, din carton reciclat ♦ Centrul logistic îşi obţine o treime din consumul de energie – de 3 MWh – din energie solară.

Într-o zi de sâmbătă, aproape de ora prânzului, în centrul logistic eMAG, cel mai mare jucător din retailul online românesc, situat în comuna Joiţa, judeţul Giurgiu, la aproximativ jumătate de oră de mers cu maşina din centrul Bucureştiului, se pro­cesează comenzi la fel de intens ca la orice altă oră din orice altă zi. Sau noapte. Se lucrează în linişte, non-stop, cu rigoare şi organizare.

Cei aproximativ 1.500 de angajaţi, dintre care circa 100 sunt nepalezi, lucrează la foc continuu la pregătirea coletelor care ajung apoi în easyboxul de lângă bloc sau în mâinile curierului care bate la uşă anunţând o nouă livrare.

Pe rafturile depozitului care duce cu gândul la un supermarket de dimensiuni uriaşe, stă tot ce se poate găsi pe site-ul de pe care cu toţii am comandat cel puţin o dată în viaţă. În total, undeva la 9 milioane de articole îşi găsesc locul în centrul de la Joiţa, capacitatea maximă care poate fi atinsă fiind de 15 milioane de articole, ceea ce garantează dezvoltarea viitoare a companiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO