În Milano ajungi să vezi multe, de la Dom până la miile de oameni care se îmbulzesc prin galeriile Vittorio Emanuele, de la concertele de la Scala, până la barurile din zona Navigli, dar niciodată nu te-ai fi aşteptat ca din Milano să ajungi într-o zi în bucătăria a 140 de ţări. La propriu.
Anul acesta, în perioada 1 mai-31 octombrie în capitala modei şi a finanţelor italiene, se desfăşoară EXPO Milano 2015, o expoziţie universală, ale cărei începuturi datează din 1851. Prima ediţie a acestei olimpiade a ţărilor a avut loc în Londra, Parisul a rămăs cu Turnul Eiffel, iar anul acesta peste 20 de milioane de vizitatori sunt aşteptaţi să dea shoppingul high class pentru una dintre cele mai remarcabile experienţe culinare posibile.
Potrivit unei publicaţii a grupului Enel, care a asigurat infrastructura energetică necesară desfăşurării evenimentului, EXPO Milano 2015 ar putea reprezenta o oportunitate majoră pentru revenirea economică a Italiei şi pentru atragerea de investiţii. Impactul pozitiv asupra economiei italiene este estimat la 2,7 miliarde de euro, adică 0,2% din Produsul Intern Brut, iar ţările străine investesc circa 1,2 miliarde de euro pentru a participa, potrivit aceleiaşi surse. Totodată, valoarea adăugată în turism s-ar ridica la circa 4,5 miliarde de euro.
Este greu de estimat acum dacă într-adevăr aşteptările autorităţilor vor fi confirmate de încasări, dar cert este că Milano este în această perioadă mai aglomerat ca niciodată. Un bilet pentru o zi la EXPO Milano 2015 costă 34 de euro, iar dacă mergi după 7 seara, biletul scade la 5 euro, dar şi posibilităţile de a vizita pavilioanele ţărilor prezente se diminuează drastic.
Desigur, există şi nemulţumiţi. Primii sunt patronii de cafenele din centru pentru că după 7 seara o bună parte din clienţi pleacă la EXPO în loc să bea espresso la cârciumile din oraş.
“Este un lucru bun expoziţia, dar niciodată organizatorii nu se gândesc la comunitatea noastră”, îmi spune o doamnă care lucrează într-un magazin de modă. Cert este că indiferent de preţ, oferta locală nu ar putea rivaliza cu experienţa unui delir culinar prin 140 de ţări.
Dacă înainte acest tip de expoziţii universale erau gândite ca un fel de confruntări paşnice în domeniul industrial sau tehnologic, evenimentul încearcă o acum altă abordare. Tema de la EXPO Milano 2015 este “Feeding the Planet, Energy for Life” (Hrănirea Planetei, Energie pentru Viaţă).
Într-un mediu care încă încearcă să-şi revină după criza Lehman Brothers, în care situaţia din Grecia este încă incertă şi mai ales într-o Italie în care unul din doi tineri sub 25 de ani unul nu are un loc de muncă, un concept pentru sustenabilitatea alimentaţiei poate părea în afara subiectului. Cifrele ridică însă semne de întrebare.
Potrivit datelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie, la nivelul anului 2040 populaţia lumii va ajunge la 9 miliarde de oameni, faţă de 7 miliarde în 2012. Acest lucru va duce la o creştere a consumului de energie la nivel global cu 40%, în timp ce producţia de mâncare ar trebui să crească cu 70%-100%.
Toate aceste cifre vin în contextul în care o treime din mâncarea produsă anual se aruncă. O treime. 1,3 miliarde de tone de mâncare, echivalentul a 1.000 de miliarde de dolari, ajung la gunoi. Asta în contextul în care 800 de milioane de oameni suferă acum de malnutriţie. Paradoxal este că la fiecare om care suferă de malnutriţie, doi sunt obezi sau supraponderali. Parcă nu mai este aşa de deplasată tema de la EXPO Milano 2015, nu?
Cu toate acestea, multe pavilioane de la EXPO Milano 2015 erau ca nişte cochilii goale. Mă voi referi la pavilionul României care arăta foarte bine, dar înăuntru nu spunea nicio poveste. Nu spunea nici faptul că România este una dintre puţinele ţări în care roşiile mai au gust şi că agricultura bio poate fi un pariu pe termen lung în absenţa unor exploatări industriale. De la pavilionul României nu puteai să-ţi iei nici ii lucrate manual, nici magiun de Topoloveni şi nici măcar un cârnat de Pleşcoi. Mici erau, pe plită, nu pe jar, pentru că nu exista autorizaţie. La standul Uruguayului în schimb se perpeleau fripturi la foc deschis, iar la pavilionul organizat de Chile nu mai ştiai pe ce să-ţi arunci banii. Nu mai vorbesc de pavilionul Italiei.
Era totuşi în acest desfrâu gastronomic ceva care parcă anula ideea expoziţiei. Era ciudat să vorbeşti despre cumpătare, când tu aveai 140 de ţări în vârful furculiţei.
“Sunt multe pavilioane fără nimic în ele”, îmi spune un cuplu francez, care a ţinut să precizeze că pavilionul Coreei de Sud este printre cele mai interesante. Două turiste veniseră special din Elveţia pentru EXPO Milano 2015 şi păreau mulţumite de ceea ce vedeau.
“Este organizat foarte bine. Standul Germaniei este foarte plistisitor, dar cel al Emiratelor Arabe Unite spune o poveste”, mi-a spus turista din Elveţia aproape demolată de căldura ucigaşă din Milano.
Întreaga expoziţie este de fapt primul smart city veritabil. Evenimentul este alimentat cu energie verde, maşinile care circulă în incintă sunt alimentate electric prin intermediul a 30 de staţii de încărcare în zona expoziţiei şi 70 în zonele învecinate. În total, 75 MW de capacitate alimentează aceste eveniment, suficienţi pentru un oraş de 100.000 de locuitori, potrivit datelor furnizate de Enel, care a investit 29 de milioane de euro în această infrastructură energetică. O bună parte din energia necesară alimentării expoziţiei era furnizată de panouri solare. Ideea de a avea producţia cât mai aproape de consum este un lucru care începe să fie tot mai prezent atât în ceea ce priveşte energia, cât şi alimentaţia.
Din experienţa personală, pot spune că două lucruri mi-au plăcut foarte mult şi cred că sunt obligatorii pentru oricine se decide să meargă la EXPO Milano 2015.
Pavilionul Zero este o călătorie prin istoria culinară a lumii. Este o călătorie halucinantă pentru că de la legume 3 D care pică deasupra ta, până la domesticirea animalelor sau dezvoltarea uneltelor pentru agricultură, ajungi în faţa unui ecran imens în care vezi în timp real cum variază preţul alimentelor, la fel ca preţul acţiunilor, pentru ca mai apoi să ieşi într-un morman de alimente aruncate. Unul din trei alimente se aruncă. 1.000 de milairde de dolari la gunoi. Anual.
Al doilea lucru care mi-a plăcut a fost Future Food District, un fel de magazin al viitorului. Intrai, treceai cu mâna peste lădiţa cu castraveţi, de exemplu, şi pe ecrane îţi apăreau ţara de origine, caloriile, amprenta de carbon. Apoi mergeai la casă, scanai singur, plateau singur, o maşină îşi dădea restul. De la teama indusă de Pavilionul Zero, am trecut la fiori reci gândindu-mă la faptul că aş putea, într-un viitor nu foarte îndepartat să sufăr de foame în timp ce nişte roboţi îmi vor conduce viaţa.
Te pune pe gânduri EXPO Milano 2015, gânduri nu tocmai fericite. Norocul meu şi al celor 20 de milioane de vizitatori era că la pavilionul Olandei petrecerea era în toi, la cel al Argentinei fiesta era parfumată cu miros de carne de vită iar la standul Estoniei nişte perne mari şi moi te primeau să te odihneşti. Şi să te mai gândeşti.
