♦ Situaţia de astăzi de la Piaţa Unirii are la bază un conflict între Primăria Capitalei şi Primăria sectorului 3, care a luat decizia de a monta dale pe trotuarul din zona magazinului Unirea, deşi nu avea autorizaţie pentru asemenea intervenţii.
Bucureşti, România, 2023. Nisip şi pietriş, praf şi gunoaie, gălăgie şi aglomeraţie, muncitori transpiraţi amestecaţi cu trecători veniţi la mall se perindă prin faţa magazinului Unirea, iconic pentru centrul Capitalei.
Imaginea e dezolantă: bucată cu bucată trotuarul din faţa complexului comercial a fost demontat, continuând un dezastru început deja de câteva luni. Zona a fost complet decopertată, făcând tranzitarea o adevărată pacoste. Pe două pancarte atârnate de un gard stă scris mare: „A. S. Bucureşti. Reparaţii efectuate de Primăria Municipiului Bucureşti“. Zona arată deplorabil de aproape jumătate de an, de când au fost ridicate gheretele în care funcţionau ba o cafenea, ba o florărie, ba o patiserie glasată cu particule de praf. După ce au dispărut ele, trotuarul a rămas impracticabil pe o porţiune, pentru ca acum să fie imposibil de traversat pe oriunde în zona Unirii Shopping Center. Reparaţii? Despre ce reparaţii să fie vorba, când de câteva luni totul se dărâmă şi nimic nu se repară?