Companii

Reportaj ZF: Cum arată cel mai mare aeroport din România după prima lună de vară. „Iunie a fost cea mai aglomerată lună de la începutul pandemiei“. „Sâmbăta trecută au fost 25 de chartere într-o zi, dintre care 16 zboruri au fost programate în trei ore"

Reportaj ZF: Cum arată cel mai mare aeroport din...

Autor: Miruna Diaconu

04.07.2021, 10:20 1230

„Sâmbăta trecută au fost 25 de chartere într-o zi, dintre care 16 zboruri au fost programate în trei ore’ l „Nu îmi e frică să călătoresc, sunt vaccinată. De ce să îmi fie frică? Pe croazieră ne vor mai testa“, spune Ana, 77 de ani care aşteaptă un zbor spre Atena de unde va pleca într-o crozieră de şapte zile în insulele greceşti şi în Italia l Cum arată primele cifre: în iunie 2020 pe Otopeni au fost 65.205 pasageri, în iunie 2021 sunt 550.000 de pasageri, de peste opt ori mai mulţi.

Drumul către Aeroportul Internaţional Henri Coandă se parcurge acum în doar 20 de minute de la Gara de Nord din Bucureşti, însă norocul e un factor important în această călătorie care poate reprezenta un drum de 20 de minute cu sau fără aer condiţionat la o temperatură anunţată de 33 de grade afară. Imaginea din tren nu arată însă că mulţi sunt adepţi ai acestui tip de călătorie către aeroport, fiind circa 20-30 de persoane în trenul care a plecat la 11:10, în data de 29 iunie, din Gara de Nord cu destinaţia  Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

Forfotă afară, oamenii coboară cu bagaje fie din autocare, fie din taxiuri, fie din maşinile personale. Nici în interiorul aeroportului, forfota nu e mai redusă, de colo-colo oamenii caută birourile de check-in, verifică zborurile şi poarta la care trebuie să ajungă. Pentru un moment uiţi că e pandemie şi că acelaşi terminal al aceluiaşi aeroport era în urmă cu o lună mult mai puţin circulat, singurul element care aduce aminte de pandemie e masca, pe care toţi sunt nevoiţi să o poarte în interior.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO