Companii

Reprezentant dezvoltator: Locatarii apartamentelor afectate de incendiu vor fi cazaţi la hotel

Autor: Departamentul Social

02.10.2012, 16:24 369

"Blocul va intra în reparaţii. Trebuie reparate apartamentele", a mai spus acesta.

Reprezentantul dezvoltatorului a mai declarat că pe toate scările blocului respectiv sunt hidranţi şi că nu îşi explică problemele ce ar fi apărut la alimentarea cu apă a maşinilor care intervin la incendiu.

Incendiul izbucnit la mansarda unui bloc dintr-un ansamblu rezidenţial aflat în sectorul 3 a afectat şi câteva apartamente de la etaje inferioare, în urma căderii unor bucăţi din acoperiş, iar mai multe persoane au cerut ajutor medical, după ce au inhalat fum sau au suferit atacuri de panică.

Bucăţile din acoperiş căzute au afectat şi balcoanele ale unor apartamente de sub mansarda la care a izbucnit incendiul.

Pompierii intervin la incendiu cu 26 de autospeciale cu apă şi şapte autoscări, la faţa locului aflându-se, de asemenea, echipaje de descarcerare şi de prim-ajutor.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, mai multe persoane au venit la echipajele de prim-ajutor, după ce au inhalat monoxid de carbon sau au suferit atacuri de panică.

Un incendiu a izbucnit, marţi după-amiază, la etajul 10 al unui bloc dintr-un complex rezidenţial aflat în sectorul 3 al Capitalei, flăcările cuprinzând o suprafaţă de aproximativ 400 de metri, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii ISU Bucureşti.

"Incendiul afectează etajul 10, ultimul, al unui bloc din complexul rezidenţial Confort City. Nu au fost înregistrate victime. Incendiul se manifestă cu un fum gros, iar flăcările afectează aproximativ 400 de metri pătraţi de material lemnos", au mai spus sursele citate.

Ansamblul rezidenţial Confort City, deţinut de fraţii Robert şi Liviu Negoiţă, este format din 12 blocuri cu 1.680 de apartamente, la care se adaugă parcări, două minimarketuri, o grădiniţă, locuri de joacă pentru copii şi parcuri.

Complexul rezidenţial este situat pe Splaiul Unirii, la 7,6 km de Piaţa Unirii, 6,3 km de Parcul Tineretului şi la 4 km de Rin Grand Hotel.

În 2007, hotelul deţinut de fraţii Negoiţă, aflat pe Şoseaua Vitan Bârzeşti, a fost cuprins de un incendiu, în timp ce se afla în construcţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO