InterContinental Athenee Palace Bucharest a deschis noul restaurant JORJ, aflat în locul fostului restaurant Roberto’s, în urma unui proces de renovare şi amenajare a cărui valoare s-a ridicat la suma de 3,2 milioane euro.
Lucrările noului restaurant cu specific mediteranean au fost proiectate de Alexander James Interiors, o companie britanică de arhitectură, şi executate de constructorul Bog’Art şi de furnizorul de materiale Theda Mar. Lucrările s-au întins pe o perioadă de cinci luni.
„Vreau să las în urma mea lucruri care să dăinuie. Cred că cei care au făcut acest hotel acum 111 ani sunt mândri de ceea ce am realizat“, spune George Copos.
Noul restaurant JORJ, alături de The English Bar, spa-ul hotelului şi Back Lobby-ul fac parte din ultima etapă de renovare a întregului hotel, proces început în 2020, a cărui valoare totală se ridică la 49,5 mil. euro. Renovarea restaurantului, barului, spa-ului şi lobby-ului reprezintă o investiţie de 10 mil. euro.
Începând din iunie, restaurantul îl va avea ca chef pe Michael Passarelli, iar meniul va fi format din preparate care combină ingredientele locale cu specialităţile internaţionale.
Hotelul Intercontinental Athénée Palace face parte din grupul Ana Hotels, controlat de George Copos.