Retail&Agrobusiness

Adama, unul dintre cei mai mari traderi de inputuri agricole, o promovează pe Gabriela Vila, fost director de vânzări în cadrul companiei, la conducerea operaţiunilor din România şi Republica Moldova

Gabriela Vila

Gabriela Vila

Autor: Cristina Bellu

26.01.2021, 13:25 251

Adama Agricultural Solutions, unul dintre cei mai importanţi comercianţi locali de materii prime agricole destinate protejării recoltei, cum ar fi ierbicide, pesticide sau fungicide, o numeşte pe Gabriela Vila la conducerea operaţiunilor din România şi Republica Moldova.

Ea a ocupat anterior poziţia de director naţional de vânzări în cadrul companiei, fiind responsabilă de elaborarea şi implementarea strategiei comerciale Adama România, arată informaţiile transmise de reprezentanţii companiei.

“Beneficiind de o înţelegere profundă a principalilor factori care animă domeniul agri-business, Gabriela Vila a reuşit să înţeleagă şi să anticipeze atât nevoile fermierilor, cât şi, la nivel strategic, principalele evoluţii şi tendinţe din acest sector atât de dinamic”.  

Având o experienţă de peste 20 de ani în sectorul agri-business, Gabriela Vila activează de peste cinci ani în echipa Adama România anterior ocupând poziţii de conducere sau coordonare în cadrul altor companii importante din sectorul agri-business precum Bunge şi Syngenta.

Este absolventă a unui program MBA al Open University din Marea Britanie şi a Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti, având o diplomă în Economie şi Afaceri Internaţionale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO