Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, cel mai important indicator pentru consumul privat, a marcat în primele şapte luni ale anului o creştere de 8,1% ca serie brută, faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare cu 13,2%, la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate cu 4,6%, şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun cu 4,1%, arată datele transmise joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În luna iulie, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut, pe ansamblu, tot cu 8,1%, serie brută, comparativ cu luna iulie 2023, ca urmare a creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare cu 14,5%, la vânzările de produse alimentare cu 4,8%, în timp ce la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate creşterea a fost de doar 0,6%.
Raportat la luna iunie 2024, în iulie volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), a crescut cu 4,6%, serie brută, datorită creşterii înregistrate la vânzările de produse nealimentare (plus 6,4%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (plus 3,9%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (plus 2,0%).
(Sursa:INS)