Retail&Agrobusiness

Agricover Credit IFN, divizia de finanţare a grupului Agricover, controlat de Jabbar Kanani, a pus pe piaţă primul card de credit specific pentru fermieri

Agricover Credit IFN, divizia de finanţare a grupului...

Autor: Florentina Niţu

15.02.2022, 14:19 427

Agricover Credit IFN, divizia de finanţare a grupului Agricover, controlat de omul de afaceri Jabbar Kanani şi BERD, a dezvoltat cardul de credit FERMIER pentru agrobusinessul local şi a emis 200-300 astfel de cărţi din decembrie 2021 până în prezent, iar numărul cererilor este în creştere.

„Este primul card de credit destinat exclusiv fermierilor. De ani de zile, în bucătăria Agricover, am discutat despre acest produs şi mă bucur că în sfârşit am realizat un produs atractiv pentru clienţii noştri. (...) Credem că prin acest produs, cardul FERMIER, am găsit o soluţie sigură cu acces direct la bani şi limite generoase pentru fermieri”, a spus Robert Rekkers, CEO, Agricover Credit IFN, în cadrul conferinţei de presă de lansare a cardului FERMIER.

El a menţionat că faţă de un card de credit normal, cardul de credit dezvoltat de compania pe care o reprezintă, în parteneriat cu Mastercard, DiPocket şi SIA, are avantaje specifice. De exemplu, pentru a achiziţiona inputuri agricole de la Agricover, fermierii au dobândă de 0%. Pentru a achiziţiona alte produse, dobânzile variază în funcţie de natura lor. De asemenea, cardul poate fi folosit atât în România, cât şi în afară.  

Cardurile sunt emise gratuit şi suma disponibilă fiecărui fermier variază în funcţie de dimensiunea firmei, fiind alocată o anumită sumă maximă pentru fiecare hectar de pământ şi bonitatea fermei. Astfel, din decembrie 2021, când a fost pus pe piaţă primul card, până în prezent, au fost emise 200 - 300 de carduri, potrivit lui Liviu Dobre, general manager al Agricover Holding.

Agricover Holding a avut în 2020 venituri consolidate (inclusiv venituri din dobânzi şi comisioane aferente segmentului agrifinance) de 1,6 miliarde de lei. Grupul are un portofoliu de peste 6.000 de fermieri. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO