Retail&Agrobusiness

Alexandrion Group, cel mai mare producător local de băuturi spirtoase, a început să producă primul whisky single malt românesc sub brandul Carpathian

Alexandrion Group, cel mai mare producător local de...

Autor: Florentina Niţu

07.06.2022, 14:48 452

Alexandrion Group, cel mai mare producător local de băuturi spirtoase, a lansat brandul Carpathian Single Malt, primul whisky single malt produs 100% în România. Acest whisky este produs la distileriile Alexandrion Saber 1789 din regiunea Dealu Mare, judeţul Prahova.

"A durat cinci ani să facem primul whisky single malt. Mă bucur că am găsit în piaţa globală o nişă în care produsele se obţin greu şi noi am reuşit să intrăm. În Europa se produce single malt în Anglia, Scoţia şi Irlanda. La nivel global, este cunoscut în Scoţia, apoi în Japonia şi francezii au început să producă timid de anul trecut. Danemarca este, de asemenea, interesată de această categorie. (...) Avem vin foarte bun şi şansa de a folosi orz românesc de calitate, nemodificat genetic", a spus Nawaf Salameh, preşedintele şi fondatorul Alexandrion Group, în cadrul unei conferinţe de presă de lansare a produsului.

Compania are trei tipuri de whisky single malt, Fetească Neagră şi Pinot Noir din selecţia de butoaie de vinuri româneşti şi un whisky finisat în butoaie de Madeira. Utilizarea butoaielor de vin românesc este o premieră mondială în ceea ce priveşte producţia de single malt. Categoria single malt reprezintă 10% din consumul de whisky la nivel naţional, într-o piaţă în care consumul este de 5-6 milioane de litri.

Deocamdată, compania are o ediţie limitată de 930 de sticle, care nu vor fi pe piaţă. Primele produse se vor găsi pe piaţă peste două luni.

Grupul îşi doreşte să vândă prin intermediul magazinelor de specialitate. Pe termen lung, nu exclude nici retailerii, dar preponderent vânzarea va fi făcută în magazine de specialitate.

Oficialii Alexandrion susţin că îşi doresc să fie prezenţi în zona magazinelor premium, în care consumatorii să primească informaţii cu privire la produs, nu doar să fie luat de pe raft.

Carpathian Single Malt se alătură portofoliului Alexandrion Group, care include brandy-ul românesc Alexandrion, vinarsul Brâncoveanu, lichiorurile de fructe Saber Elyzia, ţuica Zolmyr şi vodca Kreskova.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO