Retail&Agrobusiness

Alina Pescaru, proprietar bistro Matcha Bar: Am oprit activitatea în contextul coronavirusului. Până va decide Guvernul să facă ceva, vom suporta toate costurile

Alina Pescaru, proprietar bistro Matcha Bar: Am oprit...

Autor: Alexandra Cepăreanu

15.03.2020, 15:31 245

Bistroul Matcha Bar din Bucureşti, deschis în urmă cu cinci ani, şi-a oprit activitate pentru o perioadă nelimitată de timp, în contextul epidemiei cu noul coronavirus.

„Am oprit activitatea pentru cât timp este necesar. Nu mai facem nici livrări. Nu mai chemăm personalul pentru că nu vrem să îi expunem. În această perioadă susţinem businessul cu bani din economii, doar pe aceşti bani ne putem baza până decide guvernul să facă ceva. Deocamdată proprietarii spaţiului nu au răspuns la emailul privind sistarea chiriei”, a spus pentru ZF Alina Pescaru, proprietarul Matcha Bar.

În cadrul locaţiei deschise pe Bd. Dacia din Capitală lucrează o echipă de patru angajaţi, la care se adaugă cei doi fondatori Alina Pescaru şi soţul ei. De asemenea, pe perioada în care restaurantul va fi închis, salariile personalului vor fi plătite din economiile companiei, potrivit reprezentantei.

„În domeniul nostru, cel puţin, avem nevoie de ajutor în ceea ce priveşte chiria, să nu mai plătim chirie. Măsura de închidere oficială a cafenelelor, restaurantelor, este urgentă. Desigur, ne-am dori scutiri de taxe pentru angajaţi. Să sperăm să le plătească statul salariile angajaţilor cred că este un scenariu SF (science-fiction)”, a adăugat antreprenoarea.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO