Retail&Agrobusiness

Altex a investit peste 1 milion de euro în instalarea de panouri fotovoltaice în mai multe unităţi proprii din ţară

Altex a investit peste 1 milion de euro în instalarea de panouri fotovoltaice în mai multe unităţi proprii din ţară

Edvin Abdulachim, director comercial Altex România

Autor: Cristina Bellu

28.01.2021, 11:55 425

Altex, liderul pieţei de retail electro-IT din România, vrea să transforme în următorii ani toate magazinele şi parcurile logistice din cadrul grupului în direcţia energiei verzi, regenerabile, prin instalarea de panouri fotovoltaice, spune Edvin Abdulachim, director comercial Altex România.

”Obiectivul companiei este ca în următorii ani, toate magazinele, parcurile logistice şi entităţile din cadrul grupului Altex să producă şi să folosească energie regenerabilă”.

Retailerul a instalat deja peste 1.600 de panouri fotovoltaice în magazinele proprii şi centrele logistice Altex din Arad, Satu Mare şi Chiajna şi are în curs de implementare alte peste 3.000 de panouri fotovoltaice în Lugoj, Deva şi Dragomireşti, pe o suprafaţă totală de 6.670 metri pătraţi.

Pană la acest moment, valoarea totală a investiţiei depăşeşte 1 milion de euro, potrivit datelor transmise de reprezentanţii Altex.

”Producţia şi consumul de energie verde sunt esenţiale pentru viitorul comunităţii, alternative pe care noi le considerăm priorităţi în bunăstarea stilului nostru de viaţă şi în cel al consumatorilor noştri”, adaugă Edvin Abdulachim.

Magazinul Altex din Arad este un proiect greenfield, cu o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi, ceea ce îl clasifică drept cel mai mare centru de servicii din reţea, la nivel naţional. Retailerul a deschis în 2019, sub brandul Media Galaxy, magazinul din Satu Mare, care are o suprafaţă de peste 2.000 de metri pătraţi. Atât centrul de servicii Altex din Arad, cât şi cel din Satu Mare deservesc comunitatea locală şi răspund, în acelaşi timp, cererii crescute din ţările vecine, Ungaria şi Ucraina. Investiţiile din Arad şi Satu Mare se ridică, per total, la peste 270.000 euro, în timp ce proiectul Altex Chiajna, din Ilfov, a presupus o investiţie de circa 124.000 euro.

Centrele solare din Deva (magazinul Altex din cadrul Galeriilor Comerciale Deva), Altex Lugoj şi Parcul Logistic Altex Dragomireşti din judeţul Ilfov cumulează investiţii de mai bine de 600.000 euro.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO