Retail&Agrobusiness

Analiză ZF. Exportul de ovine vii a adus peste 2,3 miliarde de euro din Iordania, Algeria şi Arabia Saudită şi alte ţări în ultimul deceniu. Dar titlul de cel mai mare exportator de ovine din UE trebuie înlocuit cu investiţii în abatoare, cu procesarea, cu produse cu valoarea adăugată mai mare

Analiză ZF. Exportul de ovine vii a adus peste 2,3...

Autor: Florentina Niţu

29.07.2026, 00:07 66

CLICK AICI PENTRU INFOGRAFICUL CARE ÎNSOȚEȘTE ACEST ARTICOL, DISPONIBIL EXCLUSIV PE ZF CORPORATE

 România nu mai poate să facă bani din exportul de animale vii, deşi până în 2025 a fost cel mai mare exportator de ovine din UE ♦ Până la 31 decembrie 2026 este interzis exportul de ovine şi carcasă din România către orice ţară, fie ea membră a UE sau nu, din cauza pestei micilor rumegătoare şi a variolei ♦ Fermierii anunţă proteste, dar singura cale ca România să revină pe piaţă este recâştigarea credibilităţii în ceea ce priveşte condiţiile de bunăstare a animalelor şi sanitar-veterinare impuse de UE  Altfel, România este forţată să facă produse cu valoare adăugată şi să crească abatorizarea, activitate pe care a dezvoltat-o prea puţin până acum.

România, al doilea cel mai mare crescător de ovine din Uniunea Europeană, cu un efectiv de peste 10 milioane de capete, a făcut peste 2,3 mi­liarde de euro din exportu­rile de ovine vii în ultimii zece ani, conform calcule­lor ZF făcute pe baza datelor Insti­tutului Na­ţional de Statistică. În perioada 2016-2025, exporturile au depăşit anual 200 de milioane de euro, iar principalele pieţe de desfacere au fost statele din Orientul Mij­lociu şi Africa de Nord, precum Iorda­nia, Algeria, Arabia Saudită, Libia şi Israel.

„Ţările în care România exportă oi şi-au exprimat aprecierea pentru gustul cărnii noastre, pentru că în mare parte oile şi mieii trăiesc pe păşuni. Astfel, regăsim în gustul cărnii şi, până la urmă, şi al laptelui, toată aroma diverselor tipuri de floră, ceea ce conferă un gust deosebit şi o calitate foarte bună“, a spus recent pentru ZF Maniu Vonica, preşedinte al asociaţiei Uniunea Oierilor din România.

Te-ar putea interesa și:

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro